Ce spitale publice mari din România şi ce medici sunt acuzaţi de malpraxis

ECONOMICA.NET vă prezintă câteva dintre dosarele de malpraxis aflate acum pe rolul instanţelor, în care sunt judecaţi medici şi spitale publice mari din România. 
Cristina Şomănescu - lun, 11 nov. 2013, 22:12
Ce spitale publice mari din România şi ce medici sunt acuzaţi de malpraxis

Doar câteva cazuri de malpraxis au fost confirmate până acum în instanţa din România. Medicul Naum Ciomu, medicul Traian Ursu şi medicul Mihail Stoica se numără printre cei care au primit sentinţa definitivă pentru vătămare corporală din culpă.
Majoritatea cazurilor se judecă însă în instanţă de ani de zile, pacienţii sau supravieţuitorii lor aşteptând uneori şi 11 ani o sentinţă definitivă în cazul medicilor acuzaţi că i-au mutilat.

Ministerul Sănătăţii vrea, cel puţin declarativ, printr-un un proiect de lege de modificare a malpraxis-ului să simplifice procedura de soluţionare a cazurilor de malpraxis. Potrivit proiectului de lege, pacienţii mutilaţi în spitale, din neglijenţă, imprudenţă, din cauza nerespectării protocoalelor specifice sau a cunoştinţelor medicale insuficiente ale personalului medical care i-a îngrijit ar trebui să fie despăgubiţi în cel mult şase luni de zile de la data la care au semnalat malpraxis-ul.

Alina şi Nansi Lungu versus Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Alina şi Nansi Lungu sunt părinţii lui Sebastian-Nicholas, născut pe 3 august 2007, la Spitalul Universitar de Urgenţă.
Copilul s-a născut în stare foarte gravă (a primit scor Apgar 1), cu traumatisme ireversibile, a fost diagnosticat la naştere cu encefalopatie hipoxic-ischemică grad 3, care ar fi rezultatul neglijenţelor personalului medical care a asistat naşterea.

Detalii despre acuzaţiile de malpraxis aduse medicilor de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în acest dosar găsiţi aici.

Dosarul se judecă la Judecătoria Sectorului 5. Părinţii copilului asistaţi de avocaţii de la firma de avocatură de business Ţuca Zbârcea şi Asociaţii au chemat în instanţă Spitalul Universitar de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii, DSP Bucureşti, Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, precum şi medicul Alexandru Badiu, medicul Mirela Moarcăş, pe Daniela Luciana Cojocaru, pe Cristian Radoi-Ditescu, pe Nitu Steliana Mariana, Rosca Silvia, şi pe Dumitrescu Radu Mihai.

Radulescu Ioana versus Institutul Naţional de Boli Neurologice şi Neurovasculare Bucureşti

Medicul neurochirurg Toader Corneliu şi Institutul Naţional de Boli Neurologice şi Neurovasculare Bucureşti sunt pârâţi într-un dosar de malpraxis la Judecătoria sectorului 4.

Fieru Vasilica versus Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Pneumologie Iaşi

Clinica de Chirurgie Toracică din cadrul Spitalului de Pneumologie Iaşi şi chirurgul Mugurel Bosânceanu sunt chemaţi în instanţă într-un dosar de malpraxis de către Fieru Vasilica.

Termenul de judecată pentru acest dosar este 18 noiembrie 2013.

Citeşte şi Chirurgii vor mutila pacienţi cu legea în mână: noua lege a malpraxis-ului protejează medicii, nu victimele

Ioana Cătănescu versus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara

Ioana Cătănescu a chemat în judecată într-un dosar de malpraxis spitalul timişorean, medicul Herman Istvan, medicul Daniel Nicodim, medicul Stelian Pantea, precum şi Centrul de reproducere umană asistată al firmei Gynatal din Timişoara.

Citiţi în pressalert.ro întreaga poveste a mutilării Ioanei Cătănescu.

Nastasia Scurtu versus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, medicul Nicoleta Turc şi SC Aegon Safpap, precum şi Comisia de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis sunt chemaţi în judecată în calitate de pârâţi, în procesul intentat de Nastasia Scurtu, la Judecătoria Timişoara.

Panduru Marin versus Spitalul Căi Ferate Constanţa

Panduru Marin a chemat în instanţă (la Judecătoria Constanţa) Spitalul CF din Constanţa, medicul Panciulescu Constantin, Colegiul Medicilor din Constanţa, Comisia de monitorizare şi competenţă pentru cazurile de malpraxis, precum şi Asirom. Termenul de judecată în acest dosar: 27 noiembrie 2013.

Domnica, Darius şi Diana Dobra versus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj

Domnica Dobra, Darius Dobra şi Diana Dobra au dat în judecată (la Judecătoria Cluj) Clinica de Endocrinologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj, medicii Carmen Georgescu şi Ioana Rada Ilie, precum şi Comisia de monitorizare a cazurilor de malpraxis.

Savoaia Silvia Dafina versus Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuţă din Cluj

Acestea sunt doar câteva dintre dosarele de malpraxis aflate pe rolul instanţelor. Vă invităm să completaţi această listă.

Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalul Floreasca, Spitalul Matei Balş, Spitalul Judeţean Medgidia, Spitalul de Urgenţă Tîrgu-Mureş, Spitalul din Sfântu Gheorghe – acuzate şi ele de malpraxis

„În acest moment am pe rolul cabinetului meu aproximativ 50 de dosare de malpraxis – de la chirurgie cardiovasculară, la stomatologie. Cele mai multe dosare – aproximativ 80% dintre ele – sunt cu spitalele de stat: Spitalul Universitar Bucureşti, Spitalul Floreasca, Spitalul Matei Balş, Spitalul Judeţean Medgidia, Spitalul de Urgenţă Tîrgu Mureş, Spitalul din Sfântu Gheorghe. Din fericire, doar un singur dosar are drept prejudiciu decesul pacientului, restul pacienţilor sunt vătămaţi corporal sau vătămaţi grav (paraplegie, lipsa unui organ)”, a spus pentru ECONOMICA.NET Mihai Costache, unul dintre puţinii avocaţi specializaţi în malpraxis medical din România.
În cazul spitalelor de stat (enumerate anterior) – dosarele sunt în faza de urmărire penală, încă nu au fost trimise în instanţa de judecată sau au fost soluţionate cu neînceperea umăririi penale (NUP) ce a fost desfiinţată în instanţă iar dosarul a fost retrimis la parchet spre completarea urmăririi penale. Din păcate, aceste proceduri penale durează în medie 1-3 ani până ajung în faţa judecătorului, ne-a mai spus avocatul Mihai Costache.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față de sindicate ca săptămâna de lucru să fie de 37,5 ore
Scăderea programului de lucru duce la disensiuni în interiorul Guvernului spaniol. Executivul și-a luat angajamentul față ...
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru,......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează companii americane
Statele Unite impun sancțiuni împotriva unui grup IT din China, pe care-l acuză că sprijină hackeri care sabotează ...
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, ...
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre consumatorii tineri
Vinurile roșii franțuzești se confruntă cu un declin „existenţial”, din cauza schimbării gusturilor printre ...
Vinurile roşii franţuzeşti se confruntă cu un declin "existenţial" dacă nu se adaptează, pentru că generaţiile tinere ...
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării a publicat în dezbatere publică priorităţile pentru Programul Anghel Saligny
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a publicat vineri, spre dezbatere publică, un proiect ...