Medicii tineri din Marea Britanie încep o grevă de patru zile

Guvernul american a cerut luni unei curţi federale de apel să garanteze accesul la pilula pentru avort în Statele Unite, atâta timp cât lupta legală privind autorizarea acesteia continuă, relatează AFP.
AGERPRES - mar, 11 apr. 2023, 08:48
Medicii tineri din Marea Britanie încep o grevă de patru zile

„Decizia extraordinară şi fără precedent” a unui tribunal federal situat în Texas, care a suspendat această autorizaţie, trebuie „să fie blocată în aşteptarea examinării pe fond” a dosarului, a scris administraţia preşedintelui democrat Joe Biden în recursul său.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a estimat în 2000 că mifepristonul (RU 486) este „sigur şi eficient” pentru întreruperea sarcinii şi a autorizat comercializarea acestuia, a amintit guvernul.

De atunci, mai mult de 5 milioane de americane l-au folosit şi, atunci când este luat conform instrucţiunilor, „efectele secundare grave sunt extrem de rare”, a pledat guvernul american.

Tribunalul de primă instanţă a decis să priveze pacienţii „pe baza propriei evaluări greşite a riscurilor”, a scris el.

În noiembrie, o coaliţie de de medici şi organizaţii anti-avort a intentat un proces împotriva FDA pentru a contesta autorizaţia de introducere pe piaţă a mifepristonului.

Strategic, ei au depus recursul la Amarillo, statul Texas, unde singurul judecător federal, Matthew Kacsmaryk, este cunoscut pentru opiniile sale ultraconservatoare.

Vineri, acest magistrat le-a dat dreptate: estimând, în pofida consensului ştiinţific, că mifepristonul prezintă riscuri pentru sănătatea femeilor, el i-a suspendat autorizaţia pentru întreg teritoriul american, în aşteptarea examinării fondului cauzei.

Anticipând decizia sa, o coaliţie de state democrate a sesizat justiţia la sfârşitul lui februarie pentru a încerca să păstreze această pilulă care, combinată cu misoprostol, reprezintă astăzi 53% din avorturile din Statele Unite.

La o oră după decizia judecătorului Kacsmaryk, unul dintre colegii săi, judecătorul Thomas Rice, numit de Barack Obama şi aflat în statul Washington, a estimat că mifepristonul este „sigur şi eficient” şi a interzis FDA să-şi retragă autorizaţia în cele 17 state la originea recursului.

Luni, guvernul federal a trimis „o cerere de clarificare” acestui judecător cu privire la modul în care urmează să-şi aplice decizia, dacă hotărârea judecătorului Kacsmaryk este autorizată să intre în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Pronunțarea sentinenței împotriva lui Trump în dosarul Stormy Daniels a fost amânată până la o dată neprecizată
Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme porno Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi sine die pronunţarea......
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
CFR anunță că traficul feroviar este afectat de vremea nefavorabilă pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar este adaptat la condiţiile meteo nefavorabile înregistrate pe raza judeţelor aflate sub Cod Galben şi ...
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare ...
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...