OMV – Producţia de hidrocarburi a Grupului a scăzut în primul trimestru, la fel ca şi vânzările

Grupul austriac OMV a anunţat, miercuri, că producţia şi vânzările sale de hidrocarburi s-au redus în primul trimestru al acestui an, în contextul în care au scăzut şi preţurile de referinţă la petrol şi gaze naturale, a informat acţionarul majoritar de la OMV Petrom, într-un comunicat de presă.
AGERPRES - mie, 12 apr. 2023, 13:04
OMV - Producţia de hidrocarburi a Grupului a scăzut în primul trimestru, la fel ca şi vânzările

În perioada ianuarie-martie 2023, producţia de hidrocarburi a OMV a scăzut până la 376.000 barili echivalent petrol pe zi, de la 385.000 de barili echivalent petrol pe zi în trimestrul patru al anului trecut şi 457.000 de boe în primul trimestru al anului trecut. Grupul austriac precizează însă că, începând cu data de 1 martie 2022, rezultatele sale nu mai includ şi producţia din Rusia, scrie Agerpres.

De asemenea, au scăzut vânzările totale de hidrocarburi ale OMV, până la 360.000 barili echivalent petrol pe zi în primul trimestru, de la 367.000 boe în trimestrul patru al anului trecut şi 451.000 de boe în primul trimestru al anului trecut.

Potrivit OMV, preţul mediu al barilului de ţiţei Brent a scăzut până la 81,17 de dolari în T1, de la 88,87 dolari în T4 şi 102,23 dolari în primul trimestrul al anului trecut, în timp ce preţul mediu al gazelor naturale la Bursa de la Viena a ajuns la 55,87 euro pentru un Megawatt oră în T1, de la 99,33 euro pentru un Megawatt oră în T4 şi 100,95 euro pentru un Megawatt oră în primul trimestru din 2022.

În aceste condiţii, marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) a scăzut până la 14,81 dolari per baril în T1, de la 17,53 dolari pentru un baril de petrol în trimestrul precedent, dar este aproape dublă faţă de cea de 6,78 dolari pentru un baril de petrol înregistrată în primul trimestru din 2022.

Grupul OMV urmează să publice rezultatele financiare pentru primul trimestru din 2023 în data de 28 aprilie.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini.

Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...