Serbia reiterează că nu a trimis şi nu va trimite arme Ucrainei

Guvernul Serbiei a reiterat miercuri că nu a livrat şi nici nu va livra arme Ucrainei şi a calificat drept "minciună" conţinutul unuia dintre presupusele documentele secrete ale Pentagonului ajunse în online zilele acestea şi care afirmă contrariul, transmite EFE.
AGERPRES - mie, 12 apr. 2023, 13:53
Serbia reiterează că nu a trimis şi nu va trimite arme Ucrainei

„Pentru a nu ştiu câta oară minciuna conform căreia Serbia vinde arme Ucrainei a fost publicată”, a declarat ministrul apărării sârb, Milos Vucevic, într-un comunicat dat publicităţii miercuri. „Evident că cineva urmăreşte să ne destabilizeze ţara şi să o implice în conflictul la care nu vrem să participăm”, a adăugat el. „Am dezminţit acele minciuni de mai mult de zece ori şi o facem din nou. Serbia nu a vândut şi nu va vinde arme nici părţii ucrainene, nici părţii ruse”, a insistat ministrul sârb, scrie Agerpres.

Vucevic a reacţionat astfel la ştirea, difuzată miercuri de mass-media din această ţară balcanică, cum că, într-unul dintre presupusele documente secrete americane care au ajuns pe reţelele sociale de unde au fost preluate de presa internaţională, se afirmă că Serbia a acceptat să trimită arme Kievului sau deja le-a trimis.

Potrivit documentului menţionat, a cărui autenticitate nu a fost confirmată, Serbia a refuzat să ofere pregătire militară forţelor ucrainene, dar ar fi promis că va trimite ajutoare letale sau deja a făcut acest lucru.

Documentul susţinea că la Belgrad există voinţă politică de a furniza arme Ucrainei în viitor şi că ţara are capacitatea militară pentru a face acest lucru.

Serbia, ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană (UE), este un aliat tradiţional al Moscovei şi nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Kremlinului, deşi a condamnat agresiunea Rusiei şi încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei.

„Există întotdeauna posibilitatea ca unele arme să ajungă în mod misterios pe teritoriul pe care are loc un conflict, dar asta nu are absolut nimic de-a face cu Serbia”, a comentat miercuri Vucevic. „Repet: Serbia nu a trimis arme în Ucraina, iar tot ceea ce este publicat în legătură cu această problemă este o presupunere falsă”, a insistat şeful apărării, citat în comunicatul difuzat de ministerul său.

Luna trecută, guvernul sârb a negat afirmaţiile publicate în presa rusă despre presupusele exporturi de arme din Serbia către Ucraina, aminteşte EFE.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...