În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 130 milioane de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 641 milioane de euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 206 milioane de euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 24 milioane de euro.
Datoria externă totală a crescut cu 9,874 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 106,575 miliarde euro la 28 februarie 2023 (69% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,1% faţă de 31 decembrie 2022, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 47,86 miliarde euro (31% din totalul datoriei externe), în urcare cu 2,2% faţă de sfârşitul anului precedent.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 13,1% în perioada ianuarie – februarie 2023, comparativ cu 16,2% în anul 2022. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2023 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 4,4 luni la 31 decembrie 2022.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2023 a fost de 88,8%, comparativ cu 80,2% la 31 decembrie 2022