Finlanda a desfăşurat primul exerciţiu cu NATO de la aderarea la alianţa militară

 Finlanda a anunţat joi că a desfăşurat primul exerciţiu militar de la aderarea la NATO, cu două nave germane şi portugheze acostate simbolic în portul Helsinki, informează France Prese.
AGERPRES - joi, 13 apr. 2023, 13:25
Finlanda a desfăşurat primul exerciţiu cu NATO de la aderarea la alianţa militară

Cele două fregate, Mecklenburg-Vorpommern şi Bartolomeu Dias, urmează să facă escală în capitală până duminică, a anunţat marina finlandeză într-un comunicat.

Înainte de sosirea lor la Helsinki, navele NATO au participat miercuri la un exerciţiu organizat de flota de coastă finlandeză în Golful Finic aproape de Rusia, cu trei nave ale ţării nordice.

„Este pentru prima dată când Finlanda şi flota de coastă au efectuat un exerciţiu şi o vizită de când Finlanda este membru NATO”, a declarat marina într-un comunicat.

Punând capăt deceniilor de neutralitate şi apoi de nealiniere militară, ţara nordică, având frontieră cu Rusia, a intrat oficial în Alianţă pe 4 aprilie, devenind cel de-al 31-lea membru al acesteia.

Finlanda şi Suedia şi-au anunţat candidatura la NATO în mai anul trecut, ca rezultat direct al invaziei Ucrainei de către Rusia şi cererii Moscovei de a se îngheţa orice expansiune a alianţei spre Est, aminteşte AFP.

Suedia nu a obţinut încă unda verde necesară de la doi membri, Turcia şi Ungaria, şi rămâne imediat la uşa NATO.

Intrarea Finlandei în NATO adaugă 1.340 de kilometri de frontieră între alianţă şi Rusia.

Ţara nordică, care chiar şi după încheierea Războiului Rece a menţinut rezerve militare masive de câteva sute de mii de cetăţeni ce pot fi mobilizaţi, contribuie cu resurse militare semnificative la NATO.

Antrenamente cu soldaţi ai NATO a avut loc deja în mod regulat în ultimii ani, Finlanda fiind membru al „Parteneriatului pentru Pace” al alianţei.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...