BNR a lansat jocul online de politică monetară ‘MONETA’

Banca Națională a României a lansat vineri, un exercițiu online de politică monetară 'MONETA' după modelul Băncii Centrale Europene
Economica.net - vin, 08 nov. 2013, 12:41
BNR a lansat jocul online de politică monetară 'MONETA'

Jocul a fost lansat în Aula Magna a Universității din Craiova în cadrul conferinței publice susținute de Cristian Popa, viceguvernator BNR, sub egida proiectului ‘BNR — Zilele porților deschise pentru studenții economiști’.

‘MONETA’, un exercițiu online de politică monetară, se adresează în principal studenților și își propune asigurarea unei mai bune înțelegeri a mecanismelor de funcționare a politicii monetare și a modului cum se iau deciziile într-o bancă centrală. Acest tip de produs educațional ce poate fi accesat prin website-ul BNR se regăsește și în suita de kit-uri educaționale oferite de alte bănci centrale din lume, inclusiv de Banca Centrală Europeană”, se spune într-un comunicat postat pe site-ul BNR.

Potrivit comunicatului, în cadrul evenimentului, la care au participat studenți și cadre didactice ale Universității din Craiova, oficiali ai băncii centrale, reprezentanți ai comunității academice, bancare și de afaceri locale, mass media, două grupe de studenți și-au testat online abilitatea de a menține inflația sub control.

Lansat în anul 2009 ca parte a activității de comunicare externă și sprijinire a educației financiare, proiectul ‘BNR — Zilele porților deschise pentru studenții economiști’ se derulează anual în parteneriat cu universitățile din România și cuprinde prezentări și sesiuni interactive pe teme economice de actualitate dedicate studenților, masteranzilor și cursanților școlilor doctorale. Activitățile proiectului, implementat în prezent în parteneriat cu 22 de universități, s-au desfășurat în perioada 7-8 noiembrie 2013 la Universitatea din Craiova și Agenția BNR Dolj.

Te-ar mai putea interesa și
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă,......
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...