CFR: Contracte de asistenţă de 5 mil. lei pentru lucrări de îmbunătăţire a siguranţei traficului

CFR SA a semnat patru contracte de asistenţă tehnică, în valoare de 4,89 milioane lei fără TVA, pentru lucrări de proiectare şi execuţie în cadrul unor investiţii care vizează îmbunătăţirea siguranţei traficului feroviar, incluse în Programul Operaţional Sectorial - Transport 2007-2013.
Economica.net - vin, 08 nov. 2013, 14:32
CFR: Contracte de asistenţă de 5 mil. lei pentru lucrări de îmbunătăţire a siguranţei traficului

Contractele de asistenţă tehnică în domeniul managementului de proiect şi supervizarea unor lucrări de proiectare şi execuţie pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului feroviar sunt finanţate de Comisia Europeană (71,12%), prin Fondul European de Dezvoltare Regională, şi de Guvern (28,88%), cu bani de la bugetul de stat.

Trei dintre cele patru contracte au fost câştigate de firma Baicons Impex, acordurile vizând asistenţă şi supervizare pentru proiectele „Modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică pe secţia de circulaţie Ilia – Lugoj”, „Sistem de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite şi a frânelor strânse” şi „Modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată”.

Cele trei contracte sunt în valoare de 828.279 lei, 874.548 lei, respectiv 1,79 milioane lei, fără TVA.

CFR a mai atribuit firmei Arex Lider Company un contract de 1,39 milioane lei fără TVA pentru asistenţă tehnică în domeniul managementului de proiect şi supervizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie aferentă obiectivului „Modernizarea instalaţiilor de centralizare electromecanică pe secţia de circulaţie Siculeni – Adjud”.

„Programele de reabilitare şi modernizare a infrastructurii feroviare reprezintă o prioritate a CFR SA, programe care contribuie direct la realizarea obiectivului strategic de creştere a cotei actuale de piaţă a transportului feroviar de călători şi marfă, prin sporirea gradului de siguranţă şi de confort, dar şi prin reducerea timpului de călătorie”, a declarat într-un comunicat directorul general al CFR SA, George Micu.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...