Lucrările în construcţii au crescut în primele două luni. Reparaţiile capitale şi construcţiile noi, pe un trend pozitiv – date INS

Volumul lucrărilor în construcţii a crescut ca serie brută cu 9%, în primele două luni ale acestui an faţă de perioada similară din 2022, cele mai importante majorări fiind consemnate în cazul reparaţiilor capitale şi al construcţiilor noi, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 19 apr. 2023, 09:31
Lucrările în construcţii au crescut în primele două luni. Reparaţiile capitale şi construcţiile noi, pe un trend pozitiv - date INS

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie, pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+19,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+13,1%), în timp ce lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 6,6%, scrie Agerpres.

Pe obiecte de construcţii, în intervalul de referinţă, s-au întregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+21%) şi la clădirile nerezidenţiale (+3,6%). Pe de altă parte, clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,3%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, la finele lunii februarie 2023, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 9,5%, faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, trend evidenţiat la lucrările de reparaţii capitale (+19,5%) şi la lucrările de construcţii noi (+12,6%). În schimb, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au diminuat cu 6,4%.

Totodată, pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la construcţiile inginereşti (+20,3%) şi la clădirile nerezidenţiale (+4,2%), dar pe segmentul de clădiri rezidenţiale s-a consemnat o scădere de 1,9%.

Potrivit sursei citate, în februarie 2023 vs februarie 2022, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 10,5%, iar pe elemente de structură au fost majorări la lucrările de construcţii noi (+14,2%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+12,9%). La polul opus se află lucrările de întreţinere şi reparaţii curente, cu scăderi de 0,9%, de la an la an. În acelaşi timp, pe obiecte de construcţii, cele inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 25,1%, respectiv cu 2,5%, dar volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile rezidenţiale cu 0,3%.

Raportat la perioada de referinţă, ca serie ajustată, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 10,8%, fiind înregistrate ponderi pozitive la lucrările de construcţii noi (+13,8%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+13,4%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 1,6%. De asemenea, pe obiecte de construcţii, construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au crescut cu 23,3%, respectiv cu 2,3%, însă volumul lucrărilor de construcţii s-a diminuat cu 0,5% la clădirile rezidenţiale.

Datele INS relevă faptul că, în luna februarie a acestui an, comparativ cu ianuarie 2023, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 34,2%, creştere evidenţiată, astfel: lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+56,3%), lucrările de construcţii noi (+30%) şi lucrările de reparaţii capitale (+23,2%). În această marjă, în funcţie de obiectele de construcţii au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (+40,4%), lucrările de construcţii inginereşti (+36,2%) şi la clădirile rezidenţiale (+25,6%).

De la o lună la alta, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat şi ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, ca urmare a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente (+15%), lucrărilor de construcţii noi (+2,5%) şi lucrărilor de reparaţii capitale (+2,4%).

Totodată, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile nerezidenţiale (+12,1%) şi la construcţiile inginereşti (+8,4%), dar a scăzut la clădirile rezidenţiale (-1,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...