Avertisment pentru România – Comisia Europeană ne îndeamnă să aplicăm corect normele UE privind igiena produselor alimentare

Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat României pentru nerespectarea normelor UE privind principiile şi cerinţele generale ale legislaţiei alimentare privind igiena produselor alimentare, a normelor specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală şi a procedurii de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice.
AGERPRES - mie, 19 apr. 2023, 14:10
Avertisment pentru România - Comisia Europeană ne îndeamnă să aplicăm corect normele UE privind igiena produselor alimentare

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, autorităţile române au stabilit norme naţionale care derogă de la cerinţele de igienă alimentară aplicabile în întreaga Uniune Europeană, care vizează asigurarea siguranţei alimentare în beneficiul şi pentru protecţia consumatorilor europeni. În plus, normele naţionale adoptate de România nu se conformează anumitor definiţii, care sunt prevăzute în legislaţia UE, cum ar fi comerţul cu amănuntul, produsele primare şi producţia primară de alimente. Încălcarea vizează carnea de vânat, peştele sălbatic capturat şi ouăle de prepeliţă. Ea se referă, de asemenea, la comerţul cu amănuntul cu produse secundare de origine animală, scrie Agerpres.

De asemenea, Comisia consideră că România a încălcat obligaţiile de notificare în temeiul Directivei 2015/1535 prin faptul că nu a notificat Comisiei normele naţionale înainte de adoptarea acestora.

În iulie 2020, Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere. Întrucât România nu s-a conformat încă acestei scrisori, Comisia a decis să trimită un aviz motivat. Ţara are acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat. În caz contrar, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...