Vot final pentru conducerea ANRE: Președinte este George Niculescu, vicepreședinte Gabriel Andronache, Zoltan Nagy-Bege pierde postul

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, miercuri, în plenul reunit, pentru numirea lui George Niculescu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu 256 de voturi „pentru” şi 24 de voturi „împotrivă”. De asemenea, Gabriel Andronache a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al ANRE cu 263 de voturi „pentru” şi şase voturi „împotrivă”.
Mihai Nicuţ - mie, 19 apr. 2023, 16:21
Vot final pentru conducerea ANRE: Președinte este George Niculescu, vicepreședinte Gabriel Andronache, Zoltan Nagy-Bege pierde postul

De asemenea, Sorin Bumb şi Cornelia Sulger au fost numiţi în cele două funcţii vacante de membru în Comitetul de reglementare al ANRE. Bumb a primit 260 de voturi „pentru” şi 80 „împotrivă”, iar Cornelia Sulger a avut 244 de voturi „pentru” şi 96 de voturi „împotrivă”. Votul a fost secret. Ambii au fost susținuți de PNL, respectiv PSD.

Gabriel Andronache este actualul director al Transelectrica, Sorin Bumb este senator PNL, vicepreședintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, iar  Cornelia Sulger este membru actual al comitetului de reglementare ANRE.

Fostul (deja) vicepreședinte Zoltan Nagy Bege, una dintre cele mai cunoscute persoane din instituție, practic “vocea” ANRE în spațiul public, nu a mai primit votul pentru încă un mandat de vicepreședinte, fiind preferat Andronache, susținut de PSD

De altfel, senatorul UDMR Lorant Antal a anunţat că UDMR nu va participa la votul din plenul Parlamentului pentru şefia ANRE, el arătând că PNL şi PSD au decis să ia toate locurile.

„Am luat act de această decizie care nu este o decizie sănătoasă”, a spus reprezentantul UDMR, care a mai precizat că acest lucru nu are legătură cu funcţionarea coaliţiei.

Cine este George Niculescu

George Niculescu este din 2021 secretar de stat în Ministerul Energiei. Este din Constanța, unde a absosvit liceul teoretic Mihai Eminescu și, apoi, Universitatea Ovidius, Facultatea de Drept, ultima în anul 2004. Ulterior, a obținut un Master in Administrarea Afacerilor – Antreprenoriat si Administrarea Afacerilor in Domeniul Energiei, la Academia de Studii Economice din București.

Până în 2019 a activat în mai multe companii, inclusiv în cadrul uneia care se ocupă de furnizarea de energie, unde a fost administrator, iar în perioada 2016-2019 a fost consilier județean. Ulterior, în perioada decembrie 2019-octombrie 2020, a fost prefect de Constanța și, din martie 2021 este secretar de stat în Ministerul Energiei, portofoliu al liberalilor în actuala coaliție de guvernare.

Potrivit declarației de avere de pe site-ul ministerului, deține trei terenuri agricole în județul Constanța (în total 5,6 hectare) și un apartament de 60 de metri pătrați în orașul Constanța, toate împreună cu soția. Deține un autoturism BMW din 2011, o colecție de bijuterii de 15.000 de euro, una de ceasuri de 20.000 de euro și mai multe depozite bancare și conturi curente cu 259.000 de lei și aproape 129.000 de euro.

Deține acțiuni la mai multe companii listate la BVB, inclusiv la companii din energie (Petrom, Romgaz, Electrica, Transelectrica, Transgaz), cu o valoare totală de aproape 720.000 de lei. Dacă va ajunge la ANRE, trebuie să le vândă, ceea ce a și anunțat că va face.

Este și membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și membru în Consiliul de Administrație al Portului Constanța, posturi la care va trebui să renunțe dacă merge la ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, pentru a include programele de subvenţii ale UE, precum şi cele din......
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...