Consiliul Județean Ilfov și Primăria Municipiului București, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), au semnat contractele pentru proiectarea a două drumuri radiale din cadrul proiectului „Orbital București”, și anume Drumul Radial 1 – Vest Expres și Drumul Radial 9 – Sud Expres.
”Orbital București” prevede mai nou realizarea a opt drumuri radiale, față de 10 inițial, potrivit oficialului din Transporturi.
Scopul drumurilor constă în conectarea unor artere importante ale Municipiului București și Centura Capitalei cu Autostrada Bucureștiului (A0), intersectând 30 localități din zona metropolitană,
– Drum Radial 1 – Vest Expres, primul drum radial lansat în procedura de licitație pentru proiectare din cele 8 noi drumuri prevăzute, are o lungime de 9,03 km și va face legătura între Domnești și Ciorogârla – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara. Proiectantul este Asocierea Explan SRL – Geologic Site SRL – DP Consult SA.
– Drumul Radial 9 – Sud Expres, al doilea drum radial lansat în procedura de licitație, are o lungime de 13,86 km și realizează conexiunea între localitatea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei/Gara Progresu. Proiectantul este Asocierea DP Consult SRL – Explan SRL – Geologic Site SRL.
Durata contractuală pentru proiectarea celor 2 drumuri radiale de mai sus este de 12 luni.
Caracteristicile principale solicitate ale acestor noi drumuri sunt:
– 4 benzi de circulație (câte 2 benzi pe sens)
– 2 zone de acostament
– 4 zone de siguranță cu parapeți
– Zonă mediană de 8m lățime, pentru o dezvoltare ulterioară
– Piste de biciclete
– Trotuar pietonal
– Transport public
– Iluminat public
Stadiul celorlalte drumuri radiale este următorul:
Drumul Radial 3 – Giulești Expres (Calea Giuleşti/Drumul Săbăreni – oraș Chitila – Săbăreni): pregătire documentații în vederea lansării procedurii de achiziție pentru proiectare
Drumul Radial 4 – Nord Expres (Bulevardul Poligrafiei – DNCB – Mogoșoaia – Buftea – Corbeanca): se află în contestație la CNSC
Drumul Radial 5 – Pipera Expres (Tunari – Otopeni – DNCB): pregătire documentații în vederea lansării procedurii de achiziție pentru proiectare
Drumul Radial 6+7 Afumați Est Expres (Voluntari – Dobroesti – Pantelimon – Găneasa – Afumați): pregătire documentații în vederea lansării procedurii de achiziție pentru proiectare
Drumul Radial 8 – Splai Expres: pregătire documentații în vederea lansării procedurii de achiziție pentru proiectare
Drumul Radial 10 – Măgurele Expres (Prelungirea Ferentari – oraș Măgurele): se află în etapa de evaluare și analiză ofertă tehnică
Drumul Radial 2 – Autostrada A1: a fost transformat în proiectul de extindere a Autostrăzii A1 la 3 benzi până la Pitești și a fost lansată deja licitația pentru proiectarea acestuia.
Implementarea acestor proiecte este asigurată de Consiliul Județean Ilfov și PMB, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB), în baza unui protocol de colaborare încheiat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Sursa de finanțare a proiectelor este prevăzută din fonduri externe nerambursabile.