Comisarul european pentru Servicii Financiare Mairead McGuinness dă asigurări că un euro digital nu va fi un sistem ”Big Brother”

Un euro digital va oferi mai multe opţiuni pentru efectuarea plăţilor şi nu este un proiect ''Big Brother'', care caută să controleze oamenii, a afirmat miercuri comisarul european pentru Servicii Financiare, Stabilitate Financiară şi Uniunea Pieţelor de Capital, Mairead McGuinness, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 19 apr. 2023, 21:54
Comisarul european pentru Servicii Financiare Mairead McGuinness dă asigurări că un euro digital nu va fi un sistem ''Big Brother''

BCE trebuie să ia o decizie dacă va merge înainte cu introducerea euro digital, dar Mairead McGuinness ar urma să publice curând un proiect de lege a UE care va constitui baza sa legală, dacă va fi luată decizia de a continua demersurile.

Oficialii BCE au specificat că nu vor fi păstrate niciun fel de date personale ale utilizatorilor. Dar criticii spun că versiunea digitală a euro ar putea fi folosită pentru amestec în activităţile oamenilor şi va face mai dificilă folosirea numerarului pentru a face plăţi şi achiziţii.

„Acesta nu este un proiect „Big Brother”. Îi respect pe cei care au această opinie, dar, sincer, le cer să se calmeze puţin, nu putem prezenta cetăţenilor această problemă ca un proiect de control. Este un proiect care ne permite să facem alegeri”, a declarat McGuinness, în Parlamentul European.

Dacă UE decide să acorde oficial unui euro digital „statut de mijloc legal de plată”, blocul comunitar va avea nevoie să acţioneze în acelaşi sens pentru versiunea în numerar a monedei unice, a explicat McGuinness.

Prin urmare, Comisia Europeană va propune în acest trimestru un proiect de lege prin care să se asigure că forma în numerar a euro are statut de mijloc legal de plată, în concordanţă cu reglementările din 2021 ale Curţii Europene de Justiţie (CJUE), a adăugat McGuinness.

Instituţia a decis că statutul de mijloc legal de plată înseamnă acceptarea obligatorie a euro la valoarea nominală totală.

Banca Angliei (BoE) şi Ministerul de Finanţe din Marea Britanie analizează o versiune digitală a lirei sterline, iar BoE a precizat că va acelaşi statut legal ca numerarul.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota în Parlament un guvern de dreapta....
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Autostrada A7 Ploiești – Buzău: Lotul 1 va fi dat în trafic luni, 23 decembrie – constructor
Lotul 1 Dumbrava – Mizil de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi deschis traficului, fără restricții, luni, 23 ...