INTERVIU Michelle Simmons, director regional Microsoft: România este abia la începutul călătoriei sale digitale, dar are potențial mare. E important să înțelegem că statele avansate digital sunt mai bogate, mai competitive

România are un potențial mare de a deveni lider în regiune, și chiar dacă sectorul public nu este la fel de avansat digital ca în alte state din regiune, există multe elemente economice și sociale care indică potențialul țării în direcția digitalizării. În plus, țara noastră începe să fie cunoscută drept un hub de inteligență artificială și robotică, a declarat Michelle Simmons, General Manager, Central Europe la Microsoft. Ea a vorbit, într-un interviu pentru Economica.net, despre viitorul digital al României, cum putem valorifica oportunitățile aduse de tehnologie și pașii pe care țara ar trebui să îi facă în direcția unei economii digitale.
Lidia Neagu - lun, 01 mai 2023, 22:03
INTERVIU Michelle Simmons, director regional Microsoft: România este abia la începutul călătoriei sale digitale, dar are potențial mare. E important să înțelegem că statele avansate digital sunt mai bogate, mai competitive

Reporter: Unde vedeți cele mai mari oportunități pentru Microsoft în România și în regiunea Europei Centrale și de Est și cum plănuiți să le valorificați? 

Michelle Simmons: România are un potențial mare pentru a deveni lider în regiune. Economia națională este în ascensiune, PIB-ul pe cap de locuitor a înregistrat, de asemenea, o creștere puternică în ultimii 20 de ani, iar o treime dintre absolvenții de studii superioare, din anul 2020, au studiat în domeniile STEM. În același timp, studiul Microsoft Digital Futures Index a arătat că România este una dintre țările care “exportă“ cunoștințe în domeniul IT&C, devenind astfel o țară atractivă pentru nomazii digitali. Sunt multe elemente care indică potențialul țării în direcția digitalizării. România este abia la începutul călătoriei sale digitale; în prezent, mai puțin de 17% dintre întreprinderile mici și mijlocii utilizează tehnologii pentru eficientizarea vânzărilor online sau soluții din sfera CRM (Customer Relationship Management), iar procesul de transformare digitală în sectorul public nu este la fel de avansat ca în alte țări din regiune. 

Prin intermediul specialiștilor din echipa sa și a tehnologiei pe care o dezvoltă, Microsoft sprijină organizațiile din România în a se dezvolta într-un mod sustenabil prin valorificarea întregului potențial economic pe care îl au. Totodată, este important să înțelegem că statele avansate din punct de vedere digital sunt mai competitive, mai inovatoare, mai bogate, au un mediu înconjurător mai curat și un aer mai puțin poluat.  

Reporter: Rolul pe care îl ocupați în cadrul companiei este unul regional. Unde plasați România pe această hartă și care ar fi asemănările și diferențele dintre țările din regiunea pe care o conduceți, în ceea ce privește industriile de IT&C? 

Michelle Simmons:  În ultimii ani, am observat o evoluție semnificativă la nivelul tuturor statelor din regiune din acest punct de vedere. Am văzut, spre exemplu, o creștere masivă a numărului de startup-uri care au pornit de aici și au devenit jucători importanți pe piețele globale. În plus, forța de muncă din regiune este extrem de bine pregătită în domeniile STEM. 

Dacă vorbim despre diferențe, le putem observa în ceea ce privește segmentele pe care industria de IT&C se concentrează. De exemplu, în Ungaria și Cehia focusul este pe industria automotive, în timp ce în Polonia se pune accent pe e-commerce. Pe de cealaltă parte, România are o industrie de outsourcing bine dezvoltată și începe să fie cunoscută drept un hub de inteligență artificială și robotică, companii precum UiPath devenind lideri globali pe acest segment. Exemplele pot continua: în domeniul medical, Regina Maria a reușit să pună la punct o clinică virtuală într-un timp scurt, utilizând Microsoft Teams; în sectorul de logistică, Sameday și-a optimizat operațiunile după ce a integrat soluții din sfera de cloud și a reușit în acest fel să îmbunătățească colectarea și analiza de date, precum și managementul logistic, iar veniturile au crescut. 

În opinia mea, pentru a accelera și mai mult procesul de transformare digitală în România, este esențial să învățăm de la acești lideri în digitalizare.

Reporter: Care sunt cele mai mari oportunități aduse de tehnologie în ceea ce privește creșterea economică, în România, și cum ar putea fi acestea valorificate? 

Michelle Simmons: Remarcăm faptul că partenerii de afaceri și clienții noștri resimt continuu nevoia de a utiliza tehnologia pentru a rezolva probleme importante când vine vorba de munca hibridă sau de lanțurile de aprovizionare, precum și de cele din sfera de sustenabilitate, de securitate cibernetică ș.a.m.d. Cererea pentru soluții digitale care să ajute afacerile să se transforme și să își atingă obiectivele nu pare să încetinească, însă investițiile de acest fel trebuie făcute într-un mod înțelept și cu atenție la costuri. Companiile trebuie să se asigure că își vor recupera investițiile făcute și că vor putea realiza cât mai multe lucruri pe baza acestora. În plus, este esențial ca implementarea noilor tehnologii să aibă loc în sinergie cu inovația și într-un mod standardizat. 

Microsoft va continua să ajute clienții și partenerii de afaceri să se adapteze schimbărilor din economia globală. Avem cea mai complexă platformă de cloud din industrie și un model afaceri axat pe sprijinirea clienților, nu pe competiția cu aceștia. 

Reporter: Care sunt pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a ne asigura că forța de muncă din România are cunoștințele și abilitățile necesare pentru a avea succes în economia digitală? 

Michelle Simmons: Pentru a fi siguri că forța de muncă din România este pregătită pentru economia digitală, cei mai importanți pași care trebuie făcuți vizează investițiile în educație, sprijinirea antreprenorilor și încurajarea inovației prin suportul oferit startup-urilor și companiilor mici. De asemenea, la fel de importante sunt oportunitățile de învățare continuă, accesibile tuturor în mod egal, și dezvoltarea competențelor digitale în direcții precum scrierea de cod, data analytics, digital marketing și consolidarea infrastructurii digitale.  

Pentru a reduce decalajul de competențe digitale, Microsoft derulează programe de skilling la nivel global. În ultimii doi ani, 230.000 de români au urmat cursuri online derulate de Microsoft, LinkedIn și Github și și-au îmbunătățit în acest fel competențele digitale. De asemenea, mii de profesori, elevi și studenți români au luat parte de-a lungul timpului la programe dedicate acestui scop (precum Microsoft Certified Educator, Școala Parteneră Microsoft sau Cloud Employability Accelerator) derulate în colaborare cu universitățile și cu organizațiile non-profit din țară. 

Și ne bucurăm să vedem că eforturile noastre sunt recunoscute. Recent, ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii) a oferit companiei Microsoft România premiul “Education Program of the Year”, ca recunoaștere a rezultatelor foarte bune pe care le-a avut programul nostru de skilling derulat anul trecut în colaborare cu Guvernul României. 

Ne vom implica, în continuare, în călătoria digitală a României, însă pentru a avea rezultate cât mai bune, trebuie să menținem abordarea multidimensională care presupune o colaborare strânsă între diferite sectoare ale societății și investiții susținute. 

Reporter: Cum poate România să atragă și să păstreze talentele și specialiștii în IT și ce trebuie să facem pentru a dezvolta ecosistemul tech din țară? 

Michelle Simmons: Piața muncii și modul în care ne desfășurăm activitatea au suferit schimbări majore în ultimii câțiva ani. Schimbările acestea au fost generate atât de avansul tehnologic, cât și de pandemie. Ca rezultat, ne aflăm acum într-o nouă eră a muncii care implică și o abordare diferită din partea liderilor de echipe, iar una dintre cele mai importante caracteristici este flexibilitatea. 

Așa cum arată și Work Trend Index (studiu realizat de Microsoft), este necesar ca liderii să ia decizii bazate pe date, nu doar pe instinct. Totodată, ei trebuie să asigure oportunități de creștere în carieră și un mediu de lucru cât mai incluziv și transparent. Și, cel mai important, trebuie să conștientizeze că succesul întregii afaceri depinde de succesul fiecărui angajat în parte, iar pentru asta trebuie să creeze un mediu de lucru în care fiecare să se simtă sprijinit, apreciat și încurajat să devină cea mai bună versiune a sa.  

Reporter: Ce rol are guvernul României atunci când vine vorba despre dezvoltarea industriei IT și impulsionarea creșterii economice? 

Michelle Simmons: Rolul guvernului României este unul esențial și poate genera un impact concret semnificativ prin investițiile în infrastructură, încurajarea antreprenorilor și impulsionarea programelor de dezvoltare a competențelor digitale. Totodată, guvernul poate crea un cadru legislativ favorabil, care să sprijine toate aceste elemente și să promoveze colaborările la scară internațională. Memorandumul semnat recent de guvernul României, cel al Republicii Moldova și Microsoft, care are ca scop accelerarea digitalizării în ambele țări, reprezintă o etapă importantă în această călătorie.  

Reporter: Care sunt industriile sau sectoarele de activitate unde credeți că tehnologia va avea cel mai mare impact în viitorul apropiat și de ce? 

Michelle Simmons: Cu siguranță, toate industriile vor beneficia de avantajele aduse de progresul digital, însă câteva industrii sunt expuse mai mult decât altele la schimbările pe care le va aduce avansul tehnologic; printre acestea se numără sectorul medical, cel financiar, transporturile, retailul și educația. Așteptarea este ca aceste progrese să aducă îmbunătățiri în ceea ce privește accesibilitatea, eficiența și să ajute la reducerea costurilor, în general. Cei care vor încerca să fie mereu cu un pas înaintea trendurilor și vor integra inovația în afacerile lor își vor maximiza în acest fel șansele de reușită. 

Reporter:  Ce rol vor avea soluțiile de inteligență artificială și machine learning în viitor?

Michelle Simmons: Inteligența artificială este una dintre cele mai importante tehnologii din ziua de astăzi și suntem optimiști în privința beneficiilor pe care le poate aduce pentru oameni, în industrie și în societate. Progresele pe care le facem în acest domeniu au la bază misiunea noastră de a ajuta fiecare persoană și organizație din lume să obțină mai mult cu ajutorul tehnologiei. Investițiile pe care le facem în această direcție vizează întreaga companie, de la produse și soluții precum Teams sau Outlook, la Bing și Xbox. Obiectivul nostru este să reușim să aducem soluțiile dezvoltate de noi mai aproape de utilizatori, prin intermediul Azure, astfel încât organizațiile și oamenii de pretutindeni să fie mai productivi și să poată rezolva mai ușor cele mai presante probleme pe care le întâmpină societatea. 

Prin intermediul soluțiilor digitale pe care le creăm, punem la dispoziția oamenilor instrumente care sporesc creativitatea și capacitatea de inovare. Pentru a contribui la progresul industriei, colaborăm îndeaproape cu universități, echipe de cercetători, dar și cu alte companii. Și facem acest lucru păstrând angajamentul pe care ni l-am asumat: acela de a dezvolta și utiliza soluțiile de inteligență artificială într-un mod responsabil, ținând cont de trei principii: inovație care să genereze un impact pozitiv cât mai mare, sprijinul acordat neîntrerupt oamenilor și organizațiilor din întreaga lume, responsabilitate. 

Reporter: Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru organizațiile și afacerile care vor să implementeze strategii de transformare digitală?  

Michelle Simmons: În primul rând, le-aș sfătui să identifice beneficiile pe care le-ar putea aduce tehnologia pentru ele prin îmbunătățirea experienței clienților și a interacțiunii cu aceștia, precum și prin generarea de inovație și identificarea unor noi modele de afaceri. În plus, le-aș mai sfătui să se asigure că partenerii lor de afaceri au nu doar o experiență relevantă, ci și deschidere și suport la nivelul întregii industrii și arii geografice în care se află. Și, nu în ultimul rând, să investească în atragerea și reținerea angajaților care au competențe digitale de nivel avansat. 

Reporter: Care credeți că este cea mai mare provocare cu care se confruntă sectorul IT, în general, la acest moment, și cum ar trebui abordată? 

Michelle Simmons: Din punctul meu de vedere, cea mai mare provocare pentru întregul sector este reprezentată de recrutarea tinerilor talentați și bine pregătiți; iar asta nu este o provocare doar în IT, ci pentru toate industriile și companiile care se axează pe inovație digitală. În contextul în care ritmul schimbării și al generării de inovație accelerează tot mai tare, devine din ce în ce mai important să încurajăm, și de acum înainte, elevii și tinerii să studieze discipline din zona STEM și să își îndrepte atenția spre procesele de upskilling.

Te-ar mai putea interesa și
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele Eurostat, biroul de statistică a Comisiei Europene. Din totalul......
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...