Șeful BRD: „Este greu de crezut că sistemul bancar va egala profitabilitatea înregistrată în 2022″. Scăderea dobânzilor posibilă abia din 2024

François Bloch, CEO al BRD Groupe Société Générale, se aşteaptă la o scădere a profitabilităţii sistemului bancar în 2023, pe fondul creşterilor de dobândă şi a nivelului inflaţiei, condiţii macroeconomice care vor îndrepta la prudenţă clienţii, fie când vine vorba despre contractatea unui credit, fie de demararea unui program de investiţii. IMM-urile şi corporaţiile sunt însă aşteptate să utilizeze liniile de finanţare bancare.
Gabriela Ţinteanu - Dum, 23 apr. 2023, 21:27
Șeful BRD: „Este greu de crezut că sistemul bancar va egala profitabilitatea înregistrată în 2022

„2022 a fost un an solid pentru sistemul bancar din România, și aceasta în ciuda evoluțiilor macroeconomice – presiuni inflaționiste și dobânzi în creștere – care și-au făcut simțită prezența destul de pregnant. Într-adevăr, inflația a condus la o tendință de creștere a dobânzilor atât la credite, cât și la depozite, și și-a pus amprenta pe comportamentul consumatorilor de servicii financiare. Consecințele acestei stări de lucruri nu au apucat să fie atât de vizibile anul trecut, pentru că întotdeauna există o inerție comportamentală și o perioadă de adaptare la noi contexte”, spune François Bloch, într-un interviu acordat Economica.net.

Bancherul explică că, în acest context, BRD a reușit să crească în mod semnificativ volumul creditelor acordate gospodăriilor și afacerilor românești, încheind anul cu un bilanț robust, un nivel înalt de capitalizare și o poziție de lichiditate confortabilă.  De asemenea, marile proiecte, îndeosebi în zona digitalizării, au progresat semnificativ, cu peste 1 milion de clienți înrolați în aplicația de online banking You BRD și lansarea unui nou flux care permite emiterea 100% online a cardurilor de credit.

Despre condiţiile macroeconomice de anul acesta, CEO-ul BRD arată că situaţia economică depinde foarte mult de modul în care va evolua inflația în continuare, „în condițiile în care bună parte din efectele șocurilor creșterii prețurilor, în special la energie, par să se fi resorbit”. Potrivit previziunilor băncii centrale, la finalul acestui an inflația se va scrie cu o singură cifră.

Mai multă prudenţă la accesarea de credite şi pornirea unor investiţii noi în 2023

Cu toate acestea însă „este de așteptat ca unele categorii de clienți să abordeze cu mai multă prudență decizii importante, cum ar fi cele legate de contractarea de credite, iar unele proiecte de investiții ale companiilor să fie puse în așteptare. Alte segmente de clientelă – în special IMM-urile mari și corporațiile – vor continua să-și pună în aplicare strategiile de dezvoltare recurgând și la finanțare pe canal bancar”, subliniază Bloch.

Ca întotdeauna în astfel de situații, băncile se vor adapta. „Să nu uităm că, din cei peste 30 de ani trecuți din 1990, în aproape jumătate România s-a confruntat cu inflație scrisă uneori și cu trei cifre. Există deci suficientă experiență, și la nivelul instituțiilor, și la cel al actorilor din economie, pentru a aborda într-un mod echilibrat acest context”, precizează bancherul.

Totuşi, BRD este o bancă universală, deschisă către toate segmentele de clientelă. De aceea, indiferent de condiţiile din piaţă de anul acesta, BRD are o strategie bine stabilită, declinată pe termen mediu, care are obiective clare și care va fi urmată exact în termenii planificaţi.

Încetinirea economiei va imprima aceeaşi tendinţă şi creditării. Scăderea dobânzilor abia în 2024

„În condițiile unei încetiniri a economiei, este de așteptat, așa cum am spus, ca și creditarea să urmeze o tendință asemănătoare. În ce măsură această tendință se va manifesta în mod proporțional pe segmente rămâne de văzut”, spune François Bloch.

Evoluția dobânzilor depinde de evoluția inflației și de modul în care banca centrală are în vedere folosirea acestui instrument prin decizii care se transmit apoi în piață. „Vedem deja o stabilizare a dobânzilor. În condițiile în care așteptările ca inflația să se scrie cu o singură cifră la finalul anului 2023 se vor materializa, vom vedea o tendință de scădere, cel mai probabil începând cu 2024, desigur dacă actualul scenariu macro nu va suferi modificări importante, venite din exterior”, spune CEO-ul BRD.

În 2023 vor ajunge la scadenţă multe din programele de creditare acordate cu garanţii guvernamentale şi chiar acele suspendări la rate pentru clienţii persoane fizice. Despre eventuala posibilitate de creştere a neperformantelor la nivelul BRD şi al sistemului bancar, François Bloch spune: „Programele de garanții guvernamentale au fost eficiente în contextul pandemiei și au contribuit realmente la susținerea economiei, dovedindu-și, astfel, utilitatea.  De asemenea, acordarea acestor finanțări nu a fost deloc o formalitate, cererile fiind analizate în mod riguros.  La nivelul portofoliului nostru nu se întrevede un impact negativ în materie de risc, performanța de business a companiilor împrumutate fiind la un nivel bun”.

Concluziile şefului celei de-a treia bănci din sistemul nostru bancar arată că „În condițiile actuale, este destul de greu de crezut că sistemul bancar va egala în 2023 ritmul de creștere a activității și profitabilitatea înregistrate în 2022. Contextul este diferit, este nevoie cu siguranță de o adaptare la noile condiții, ceea ce va cere o anumită perioadă de timp. O încetinire a ritmului de creștere în 2023 nu ar fi o surpriză, în condițiile unui mediu macroeconomic mai complicat decât anul trecut”.

BRD, a treia cea mai mare instituţie de credit din România, după Banca Transilvania şi BCR, a publicat în raportul de remunerare de pe site-ul propriu remuneraţia totală acordată în 2022 pentru fiecare director executiv. „Pentru 2022, François Bloch, director general, a primit o remuneraţie fixă compusă din indemnizaţie anuală în valoare de 2.134.869 lei brut şi beneficii în natură în valoare de 788.084 lei brut, care au fost plătite conform Politicii de remunerare“, arată site-ul băncii. BRD, a treia bancă din piaţă, a obţinut în 2022 un profit de 1,3 mld. lei, la venituri de 3,3 mld. lei, mai mari cu 12%

 

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...