Un primar UDMR din Bihor i-a dedicat o licitaţie din bani publici unei firme ungureşti

Primarul localităţii Valea lui Mihai, judeţul Bihor, Kovács Zoltán, şi alţi consilieri ai Primăriei sunt cercetaţi pentru că au favorizat o firmă din Ungaria în cadrul unei licitaţii de un milion de lei pentru realizarea reţelei de distribuţie a apei.
Economica.net - Dum, 11 dec. 2011, 09:11

În perioada februarie-mai 2007 primarul, membru al UDMR şi fost deputat în legislatura 2000-2004, şi complicii săi au fraudat licitaţia pentru reţeaua de distribuţie a apei potabile din localitate. Aceştia, fiind preşedinţi de comisie, au favorizat firma maghiară Keviep, iar pe celelalte firme care s-au înscris la licitaţie le-au declarat neconforme cu caietul de sarcini. Dosarul a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria din Oradea.

Sechestru pe imobilele primarului şi ale consilierilor

„Atribuirea ilicită a acestui contract în favoarea societăţii din Ungaria a fost realizată în condiţiile declarării tuturor celorlalte oferte ‘neconforme cu caietul de sarcini’, întrucât fusese omisă tratarea unor articole neesenţiale de deviz, comisia de evaluare neuzitând de prevederile art. 201 din OUG 34/2006, care îi acorda dreptul de a solicita toate clarificările necesare în măsura în care criteriile de calificare fuseseră formulate neclar”, se arată în comunicatul transmis de către IGPR. Pentru recuperarea prejudiciului, s-a pus sechestru asupra imobilelor aparţinând celor 7 suspecți, în valoare de aproximativ 641.000 de lei.

Istoria afacerii „Licitaţia”

Cazul a fost sesizat în presa locală încă din 2007. Astfel, ziarul Bihoreanul a relatat pe larg întreaga poveste. Tensiunea a crescut când firmele care au pierdut licitaţia au aflat şi motivele. “Omiterea tratării articolului de deviz transport materiale, omiterea tratării unei faze din caietul de sarcini (lipsă ofertă pentru strada Cloşca) şi lipsă tehnologie propusă”, a venit răspunsul Primăriei, 5 zile mai târziu, potrivit Bihoreanul.

Keviep firma care la Oradea

Firma Keviep a câştigat, în 2003, şi licitaţia pentru refacerea reţelei de canalizare din Oradea. Termenul de predare a lucrării, pentru care ar fi trebuit să încaseze 7,8 milioane de euro, a expirat în septembrie 2006. Firma a invocat motive gen: vremea urâtă, nepredarea la timp a proiectului sau lipsa muncitorilor. În aceste condiţii, la sfârşitul anului 2006 nu erau terminaţi nici 30% din cei 68,8 km de conducte.

Te-ar mai putea interesa și
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
În sfârșit, prețul gazelor începe să scadă în Europa
Prețurile gazelor naturale pe piața europeană s-au stabilizat și au înregistrat o tendință de scădere în ultimele zile, indicele de referință de la hubul olandez TTF coborând la 47,21......
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucraina își duce afacerile mai la Vest după ce s-a extins în Polonia, România, Cehia și Austria
Ucrainenii care și-au extins afacerile în Europa după invazia Rusiei din februarie 2022 își schimbă acuma atenția ...
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei, a declarat marţi ministrul climei şi mediului din această ...
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump junior, fiul lui Donald Trump face o vizită privată în Groenlanda, dar semnalează interesul crescut al președintelui ...