Prosumatorii pot vinde energia electrică produsă direct vecinilor – regulament european

Reforma pieței de energie electrică, ce face obiectul unui proiect de regulament elaborat și publicat deja de Comisia Europeană, prevede institituirea dreptului prosumatorilor de a vinde energia electrică produsă unei terțe părți, inclusiv vecinului.
Mihai Nicuţ - Dum, 23 apr. 2023, 17:33
Prosumatorii pot vinde energia electrică produsă direct vecinilor – regulament european

Reforma designului pieței de energie electrică, propusă de Comisie sub forma unui regulament nou, are un capitol special pentru dreptul la partajarea energiei. Acolo se arată că prosumatorii au dreptul de a partaja producțua lor cu alți consumatori, în baza unor acorduri între ei, prin intermediul unei terțe părți sau direct. Așadar, toate statele membre ale UE trebuie poată asigura prosumatorilor dreptul acestora de a vinde energia și altcuiva decât furnizorului lor, adică situația exclusivă de acum.

Mai mult, dincolo de acest regulament european, un ultim ordin al ANRE aflat încă la nivel de proiect pomenește și el câte ceva, indirect însă posibilitatea prosumatorului de a alimenta cu energie și alți cossumatori. Practic se modifică o definiție: “schema electrică a centralei electrice prevăzute la lit. b) este realizată astfel încât energia electrică produsă din surse regenerabile este utilizată pentru alimentarea consumului propriu de energie electrică al prosumatorului și, dacă este cazul, al consumatorilor alimentați direct la barele centralei electrice, iar surplusul de energie electrică este livrat în reţeaua electrică, astfel încât alimentarea cu energie electrică a prosumatorului din reţeaua electrică şi livrarea în reţeaua electrică a energiei electrice produsă în respectiva centrală să se realizeze prin acelaşi record” – sublinierea ne aparține.

Iată acum mai jos articolul din regulamentul european:

Dreptul la partajarea energiei

1.Toate gospodăriile, întreprinderile mici și mijlocii și organismele publice au dreptul de a participa la partajarea energiei în calitate de clienți activi.

Clienții activi au dreptul de a partaja energia din surse regenerabile între ei pe baza unor acorduri private sau prin intermediul unei entități juridice.

Clienții activi pot utiliza o parte terță care deține sau gestionează instalarea, exploatarea, inclusiv contorizarea și întreținerea unei instalații de stocare sau de producere a energiei din surse regenerabile în scopul facilitării partajării energiei, fără ca partea terță respectivă să fie considerată un client activ.

Statele membre se asigură că clienții activi care participă la partajarea energiei:

-au dreptul la compensarea energiei electrice partajate cu consumul lor total contorizat într-un interval de timp care nu depășește intervalul de decontare a dezechilibrului și fără a aduce atingere impozitelor, taxelor și tarifelor de rețea aplicabile;

-beneficiază de toate drepturile și obligațiile aferente consumatorilor în calitate de consumatori finali în temeiul prezentei directive, cu excepția cazului în care energia este partajată între gospodăriile cu o capacitate instalată de până la 10,8 kW și de până la 50 kW pentru blocurile de apartamente care utilizează acorduri de tranzacție inter pares;

-au acces la modele de contracte cu clauze și condiții echitabile și transparente pentru acordurile de tranzacție inter pares încheiate între gospodării, precum și pentru acordurile de concesionare, închiriere sau investiții în instalații de stocare și de producere a energiei din surse regenerabile în scopul partajării energiei; în cazul unor conflicte legate de astfel de acorduri, clienții finali au acces la soluționarea extrajudiciară a litigiilor în conformitate cu articolul 26;

-nu fac obiectul unui tratament inechitabil și discriminatoriu din partea participanților la piață sau a părților responsabile cu echilibrarea;

-sunt informați cu privire la posibilitatea de modificare a zonelor de ofertare în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2019/943 și cu privire la faptul că dreptul de a partaja energie este limitat la una și aceeași zonă de ofertare.

Statele membre se asigură că operatorii de sistem de transport sau operatorii de sistem de distribuție relevanți sau alte organisme desemnate:

-monitorizează, colectează, validează și comunică, cel puțin o dată pe lună, datele de contorizare referitoare la energia electrică partajată cu consumatorii finali și participanții la piață relevanți și în conformitate cu articolul 23;

-furnizează un punct de contact relevant pentru a înregistra acordurile de partajare a energiei, pentru a primi informații cu privire la punctele de contorizare relevante, schimbările de amplasare și de participare și, după caz, pentru a valida metodele de calcul în mod clar, transparent și în timp util.

-Statele membre iau măsuri adecvate și nediscriminatorii pentru a se asigura că gospodăriile vulnerabile și cele afectate de sărăcia energetică pot avea acces la sistemele de partajare a energiei. Aceste măsuri pot include măsuri de sprijin financiar sau cote de alocare a producției.

Numărul prosumatorilor din România racordați la reţeaua de distribuţie era, la 1 ianuarie 2023, de 40.171, iar pentru acest an se estimează că cifra totală a prosumatorilor va depăși 100.000, potrivit Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Citește și:

Cât vor primi prosumatorii, mai nou, pentru energia livrată în rețea. Nouă reglementare ANRE, proiect

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...