Strategia de reducere a emisiilor, care își propune neutralitatea climatică a României până la nivelul anului 2050 vizează închiderea tuturor capacităților pe lignit și huilă, la nivelul anului 2031 și apariția de capacități noi instalate în eolian, fotovoltaic, hidro și centrale pe gaze, în ciclu combinat și în cogenerare.
Strategia conține o proiecție a punerilor în funcțiune (PIF) a centralelor noi pe gaze, atât cele în ciclu combinat, cât și a celor în cogenerare (CHP-combined heat and power). Mai mult ca sigur, prima (și probabil singura) centrală din lista mai jos pe care o veți vedea funcționând este cea realizată de Rompetrol la Petromidia în condițiile în care, deși strategia arată că cea de la Iernut construită de Romgaz va funcționa de la 1 ianuarie 2024, termenele din noul contract cu vechiul constructor nu permit PIF mai devreme de toamna anului 2024.
Cu mențiunea că toate centralele alimentate cu gaze naturale (CCGT, CHP) vor fi 100% pregătite pentru gaze regenerabile (hidrogen verde) până la 2036, iată lista punerilor în funcțiune, așa cum apar în strategie.
Citește și:
Finalul anului 2026 este momentul debutului exploatării gazelor din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, de către Petrom și Romgaz, în condițiile în care este de așteptat ca Perom să ia decizia finală de investiții favorabilă în acest sens până la jumătatea anului. Zăcământul ar conține rezerve comercializabile de circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze.