Marjele pentru carburanți scad accentuat, mai ales în Europa, profiturile rafinăriilor vor fi afectate. Prețuri mai mici la pompă

Marjele de rafinare scad accentuat, mai ales în Europa, pe fondul abundenței de carbutanți produși din țiței rusesc și a cererii mai scăzute, mai ales de motorină, ceea ce va duce la scăderea profiturilor rafinăriilor, arată Reuters. Consumatorii au parte însă de prețuri mai reduse - în România, spre exemplu prețurile retail au scăzut în nici trei săptămâni cu peste 40 de bani pe litru.
Mihai Nicuţ - mar, 25 apr. 2023, 09:43
Marjele pentru carburanți scad accentuat, mai ales în Europa, profiturile rafinăriilor vor fi afectate. Prețuri mai mici la pompă

Marjele globale pentru motorină s-au redus la jumătate din februarie încoace, lucru care a afectat profiturile rafinăriilor, în timp ce exporturile rusești continuă, în ciuda sancțiunilor, și au ajutat producția de carburanți din China și India să atingă maxime istorice  în luna matie.

Lumea se aștepta ca sancțiunile occidentale și plafoanele de preț pentru țițeiul și produsele petroliere rusești, introduce pe rând, în decembrie și februarie să restrângă aprovizionarea cu petrol la nivel global.

Rusia a continuat însă să livreze petrol la costuri reduse, permițând celor mai mari clienți ai săi – India și China – să își sporească producția rafinăriilor și să își crească exporturile. Produsele petroliere rusești sunt trimise în volume mari către hub-uri petroliere pentru a fi depozitate și reexportate în întreaga lume.

Citește și:

Cum se “spală” petrolul rusesc. Țările “laundromat” care importă țițeiul din Rusia și revând carburanții statelor occidentale care au impus sancțiuni Rusiei

În plus, în acest an vor fi puse în funcțiune mai multe rafinării noi în Orientul Mijlociu și în China, care vor produce mai multe produse petroliere pentru export, ceea ce și va reduce și mai mult marjele de rafinare.

Compania indiană Reliance Industries operatorul celui mai mare complex de rafinare din lume, a anunțat vineri că marjele pentru motorină au scăzut, deoarece livrările de motorină din Rusia au rămas ferme, în timp ce o iarnă neobișnuit de blândă în Europa a dus la acumularea de stocuri.

Cererea de motorină pentru a înlocui gazul natural în generarea de energie electrică a scăzut, de asemenea, după ce prețurile spot la gazul natural lichefiat (LNG) au scăzut de la maximele istorice, a mai precizat compania.

Marjele de referință pentru motorină în Europa au ajuns săptămâna trecută la cel mai scăzut nivel din februarie 2022, la aproximativ 13,70 dolari pe baril, potrivit evaluărilor Reuters, presate de volumele mari de import și de repornirea rafinăriilor franceze după greve.

În mod similar, marjele la motorină din Asia au scăzut cu 31% în aprilie, ajungând săptămâna trecută la cel mai scăzut nivel din ianuarie 2022, la aproximativ 14 dolari pe baril, din cauza stocurilor ridicate și în condițiile în care cererea europeană a fost în scădere.

Profitul obținut din procesarea unui baril de țiței Brent la o rafinărie europeană obișnuită s-a prăbușit a scăzut cu aproximativ 71%, ajungând la cel mai scăzut nivel din ianuarie anul trecut, la 3,56 dolari pe baril în aprilie, în timp ce marjele de profit din rafinare în Asia au scăzut cu aproximativ 57%, la 2,54 dolari pe baril în această lună.

În SUA, cererea de distilate este destul de slabă, iar acest lucru este coroborat cu o mulțime de indicatori macroeconomici, inclusiv producția industrială, care dă semne de încetinire, a declarat Mathew Blair, analist de rafinare la firma de cercetare în domeniul energiei Tudor, Pickering, Holt & Co.

Cu toate acestea, marjele de benzină din SUA rămân ridicate înaintea sezonului de vară (crește consumul, lume călătorește mai mult)  și a stocurilor scăzute, susținând marjele generale de rafinare. Luând în calcul țițeiul West Texas Intermediate (WTI), de referință pentru pița americană), marjele rafinăriilor din SUA se cifrează la aproximativ 21 de dolari pe baril, arată datele Refinitiv.

Stocurile de benzină au crescut în mod neașteptat săptămâna trecută pentru prima dată în ultimele opt săptămâni, dar sunt în continuare cu 9,9 milioane de barili sub media 2015-2019 și cu 8,8 milioane de barili sub nivelurile de anul trecut, a precizat compania de consultanță energetică FGE.

În Asia, rafinăriile au crescut producția de benzină și au redus motorina pentru a-și îmbunătăți marjele. Producția mai mare de benzină și creșterea exporturilor din China ar putea reduce deficitul regiunii pentru acest carburant de la o lună la alta în luna mai, a adăugat FGE într-o notă din 21 aprilie.

De asemenea, marjele de referință pentru benzină în Europa se află sub presiune din cauza unei scăderi puternice a cererii de pe piețele cheie din Africa de Vest

Livrările din nord-vestul Europei până în prezent în aprilie, către Africa și peste Atlantic se situează la 1,27 milioane de tone, în scădere față de cele 1,79 milioane de tone exportate luna trecută și mult sub cele 1,84 milioane exportate în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Refinitiv.

Rusia a intensificat livrările de combustibil către țările africane după ce Uniunea Europeană a interzis produsele rusești la 5 februarie.

Ca efect al datelor de consum din piață și al scăderii marjelor, carburanții s-au ieftinit accelerat în România. La aceeași benzinărie a liderului pieței de distribuție din România, prețul benzinei a scăzut cu 23 de bani pe litru în ultimele trei săptămâni, iar cel am motorinei cu 42 de bani pe litru

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...