Introducerea de noi impozite va duce la majorarea preţului final al energiei – asociaţie

Preţul final al electricităţii nu ar trebui să crească pe termen mediu, dar dacă Guvernul va introduce noi impozite consumatorii vor plăti mai mult pentru că vor fi majorate tarifele de transport şi distribuţie, spun reprezentanţii AFEER, care renuneşte cei mai mari furnizori de energie.
Economica.net - lun, 11 nov. 2013, 13:57
Introducerea de noi impozite va duce la majorarea preţului final al energiei - asociaţie

„Pe termen mediu predicţiile sunt de stabilitate a preţului energiei. Dacă nu se întâmplă nimic cu regimul de taxare, preţul la consumatorul final nu ar trebui să crească”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), Ion Lungu.

Guvernul vrea să introducă un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei.

Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii.

„Noile taxe se vor reflecta în tarifele de transport şi distribuţie”, a spus Corina Popescu, vicepreşedinte al AFEER.

Tarifele de transport şi distribuţie reprezintă aproape 32% din preţul final al electricităţii, în timp ce costul energiei acoperă 31%.

Te-ar mai putea interesa și
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea a peste 60% din voturi, arată rezultatele parțiale,...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...