Dmitri Medvedev: Este mai bună „împărţirea liniştită” a Ucrainei decât un război mondial

Un nou război mondial este probabil, însă el nu este inevitabil, a declarat marţi vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a subliniat că o "împărţire liniştită" a Ucrainei este "mai bună" decât un război mondial şi a invocat în context "aspiraţii" în acest sens ale Poloniei, Ungariei şi României, informează TASS.
AGERPRES - mar, 25 apr. 2023, 12:11
Dmitri Medvedev: Este mai bună

„Lumea este bolnavă şi, foarte probabil, se află în pragul unui nou război mondial. Este el inevitabil? Nu, nu este”, a spus Medvedev, susţinând un discurs în faţa participanţilor maratonului „Ştiinţa”.

Potrivit lui Medvedev, Rusia a fost „trasă în război, prin ciocnirea a două părţi ale unui singur popor”.

În opinia lui, perspectiva unui război nuclear nu doar că există, ci este în creştere. În acest context, el a calificat drept perfidie discuţiile despre agenda ecologistă, în condiţiile în care se pune problema supravieţuirii omenirii. „Încetaţi să mai suferiţi pentru că temperatura a crescut cu un grad într-un an sau într-o perioadă. (…) În opinia mea, asta este nimic faţă de perspectiva de a ne pomeni în epicentrul unei explozii cu o temperatură de 5.000 de kelvini, cu o viteză de 350 de metri pe secundă şi o presiune de 3.000 de kg pe metru pătrat, cu o radiaţie ionizantă şi impuls electromagnetic. O astfel de perspectivă există azi? Din păcate, da. Şi ea creşte în fiecare zi din motive cunoscute”, a spus Medvedev.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate rus a declarat că Rusia ar putea folosi prima arme nucleare dacă agresiunea la adresa ei va ameninţa însăşi existenţa statului rus.

El a afirmat că este mai bună o „împărţire liniştită” a Ucrainei, decât statutul ei de membru în NATO sau un război mondial. „Lăcomia şi răutatea, ura, ambiţiile sunt mai puternice decât raţiunea şi gândirea sănătoasă. Polonia să-şi ia regiunile vestice ale Ucrainei, dar să spunem direct, şi Ungaria şi România visează de mai multe decenii”, a afirmat Medvedev.

Potrivit lui Medvedev, liderii Poloniei discută cu autorităţile ucrainene despre înfiinţarea unei confederaţii, „iar de aici nu este departe nici până la unire, cum era înainte”. În opinia lui Medvedev, Polonia şi alte ţări vor să-şi pună în aplicare planurile cât mai repede, „cât nu s-a închis fereastra posibilităţilor”, şi Rusia şi reprezentanţii Occidentului colectiv nu au ajuns la acorduri principiale.

Totodată, Medvedev a afirmat că toţi politicienii europeni depind de SUA, „chiar şi cei mai liniştiţi, mai loiali, cu care noi (Rusia) avem relaţii normale”.

În plus, Dmitri Medvedev consideră posibilă „separarea” unor state din componenţa SUA şi a declarat că „va ţine pumnii pentru Texas”, dacă acest stat va dori să devină independent faţă de Washington.

El nu a exclus posibilitatea ca următorul preşedinte al SUA să devină „legendarul” Elon Musk, care are „o popularitate mult mai mare decât însuşi (Donald) Trump şi cu atât mai mult decât (Joe) Biden”.

În discursul său, Dmitri Medvedev a reiterat acuzaţiile la adresa Occidentului, care „şi-a bătut joc şi a încercat să slăbească Rusia”.

Nu este pentru prima dată când Dmitri Medvedev face declaraţii controversate şi invocă ameninţarea unui război nuclear.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...