În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,4540 – 4,4560 lei, cu un ban mai sus faţă de nivelurile de vineri, când euro era schimbat pentru 4,4440 – 4,4460 lei.
La deschidere, euro a fost cotat la 4,4420 – 4,4450 lei, iar primele transferuri au urcat treptat cursul peste 4,45 lei/euro. Maximul zilei a fost de 4,4560 lei/euro, iar volumele tranzacţionate au fost reduse.
Valutele din regiune au afişat, de asemenea, deprecieri uşoare.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4531 lei/euro, cu 1,07 bani peste nivelul de la finalul săptămânii precedente. În sesiunea de vineri, cursul a fost de 4,4424 lei/euro.
Pe de altă parte, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul urcând de la 3,3104 lei/dolar la 3,3241 lei/dolar.
În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut de la 3,6107 lei/franc la 3,6129 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
Dobânzile afişate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să fie reduse, de 0,78% – 1,28% pe an. În acelaşi timp, randamentele la o săptămână se plaseză la 0,99 – 1,49%.
Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.