„Din câte înţeleg eu nu vor război. Dar dacă urmăreşti independenţa, dacă declari independenţa, atunci trebuie să fie război. Ei (chinezii) cred că Taiwanul este al lor”, le-a explicat Gou profesorilor şi studenţilor de la universitatea taiwaneză Tunghai.
Terry Gou a demisionat în 2019 din postul de director general al Foxconn – principalul producător al telefoanelor iPhone -, iar mai devreme în aprilie a anunţat că vrea să candideze la alegerile prezidenţiale prevăzute pentru ianuarie 2024 ca reprezentant al partidului de opoziţie Kuomintang (KMT), care susţine în mod tradiţional relaţii apropiate cu Beijingul. KMT nu şi-a desemnat deocamdată candidatul.
Potrivit lui Gou, China vrea să-şi dezvolte economia şi să se concentreze pe aspecte ca asigurarea de locuri de muncă pentru absolvenţi şi hrănirea populaţiei, iar „atacarea Taiwanului nu reprezintă o prioritate”. „Dar politicienii taiwanezi speră că din acest motiv oamenii vor urî China şi ei vor fi aleşi”, a continuat antreprenorul.
„Nu declar independenţa, nu mă ataci şi nu faci survoluri în preajma Taiwanului”, a adăugat el, referindu-se la misiunile aproape zilnice ale forţelor aeriene chineze din apropierea insulei.
Tensiunile dintre Taipei şi Beijing au crescut pe măsură ce se apropie alegerile prezidenţiale, China organizând frecvente manevre militare în apropiere de Taiwan, insulă care se autoguvernează din 1949, dar este considerată de Beijing o provincie rebelă.
Terry Gou a mai spus că doreşte „pace cu respect” şi discuţii pe picior de egalitate, criticând totodată media internaţionale pentru prezentarea Taiwanului ca fiind o periculoasă bombă cu ceas.
„Vi se pare că este periculos?”, a întrebat el, stârnind râsete în audienţă.
Actuala preşedintă a Taiwanului, Tsai Ing-wen, nu mai poate candida, conform Constituţiei, fiind la finalul celui de-al doilea mandat. Formaţiunea sa, Partidul Democrat Progresist, l-a desemnat candidat pe actualul vicepreşedinte William Lai.
Beijingul a respins o serie de oferte de dialog din partea lui Tsai Ing-wen, pe care o consideră separatistă. Atât Tsai Ing-wen, cât şi William Lai afirmă că poporul taiwanez trebuie să-şi decidă singur viitorul.