Gazprom, interesat să concesioneze unele perimetre petrolifere în teritoriul românesc al Mării Negre

Gigantul rus Gazprom dispune de tehnologia şi de expertiza necesare pentru a concesiona unele perimetre petrolifere în Marea Neagră şi ar putea participa la noua rundă de concesiuni pe care o va derula Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale anul viitor, a declarat Vadim Smirnov, directorul general pentru România al NIS Petrol, divizia din Serbia a Gazprom Neft, într-un interviu acordat AGERPRES.
Economica.net - mar, 12 nov. 2013, 12:31
Gazprom, interesat să concesioneze unele perimetre petrolifere în teritoriul românesc al Mării Negre

Potrivit acestuia, NIS este interesată de noi concesiuni în România şi va analiza cu atenţie perimetrele pe care le va scoate la licitaţie anul viitor Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

‘Urmărim acest lucru cu interes mare. Vom vedea care sunt perimetrele şi care sunt condiţiile’, a spus Smirnov.

Divizia sârbă nu este interesată de concesiuni în Marea Neagră, întrucât nu deţine tehnologia necesară, însă compania-mamă, Gazprom, dispune de o astfel de expertiză şi ar putea fi interesată de noile perimetre maritime, a mai spus Smirnov.

‘Eu vorbesc în numele NIS Petrol SRL. Marea Neagră nu ne interesează. Dar acest lucru nu înseamnă că Gazpromul mare n-ar fi interesat. Gazpromul are tehnologii şi are toate posibilităţile. Noi nu avem tehnologii, pentru că în Serbia nu există astfel de tradiţie. Dar Gazpromul mare are. Şi… de ce nu?’, a adăugat reprezentantul NIS.

În prezent, Gazprom deţine prin intermediul NIS şase perimetre petrolifere în România: patru în parteneriat cu canadienii de la East West Petroleum, unul în colaborare cu irlandezii de la Moesia Oil and Gas şi unul cu britanicii de la Zeta Petroleum.

Irina Zamfir, consilier în cadrul ANRM, a declarat săptămâna trecută că instituţia pe care o reprezintă se pregăteşte să scoată la concesiune un nou lot de perimetre petrolifere.

Potrivit acesteia, abia la începutul anului viitor se va cunoaşte numărul şi amplasamentul acestor perimetre. Anterior, reprezentanţii ANRM vorbeau de 36 de perimetre în total, din care opt în Marea Neagră.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte maşini au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...