Profitul grupului austriac OMV a scăzut cu 29% în primul trimestru din 2023

OMV Group a înregistrat un profit net atribuibil acţionarilor de 390 milioane de euro în primul trimestru din 2023, în scădere cu 29% faţă de nivelul de 546 milioane de euro realizat în perioada similară din 2022, a informat compania austriacă de petrol şi gaze, într-un comunicat de presă.
AGERPRES - vin, 28 apr. 2023, 09:45
Profitul grupului austriac OMV a scăzut cu 29% în primul trimestru din 2023

Veniturile din vânzări consolidate ale OMV au scăzut cu 31% în primele trei luni din acest an, la 10,96 miliarde de euro, în principal în urma diminuării preţurilor la gazele naturale.

Profitul operaţional înainte de dobânzi şi impozitare şi ajustat cu elemente speciale (Clean CCS) a scăzut cu 21%, la 2,079 miliarde de euro în primul trimestru, de la 2,101 miliarde de euro în perioada similară din 2022.

Numărul de angajaţi ai OMV a scăzut cu 1% în primul trimestru din 2023, la 22.1094, de la un nivel de 22.309 în perioada similară din 2022.

În primul trimestru din 2023, producţia de hidrocarburi a OMV a coborât cu 80 de barili echivalent petrol pe zi (boe), până la 376.000 barili echivalent petrol pe zi, în principal în urma schimbării metodei de consolidare a operaţiunilor din Rusia, în timp ce marja de rafinare a OMV (un indicator al profitabilităţii afacerilor cu petrol şi gaze naturale) în Europa a crescut la 14,8 dolari per baril.

OMV se aşteaptă ca producţia totală de hidrocarburi să fie de aproximativ 360 barili echivalent petrol pe zi în 2023 (după ce în 2022 s-a situat la 392.000 boe), în urma excluderii volumelor din Rusia şi a declinului natural, în special în Norvegia şi România.

Cotaţia medie a barilului de petrol Brent în 2023 ar urma să depăşească 80 de dolari (faţă de 101 dolari în 2022), estimează OMV. Pentru 2023, OMV anticipează un preţ mediu al gazelor de aproximativ 35 de euro pentru un Megawatt-oră, de la 54 MWh în 2022.

În 2023, investiţiile organice ar urma să se situeze la aproximativ 3,8 miliarde de euro (faţă de 3,7 miliarde de euro în 2022).

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...