OMV Petrom preconizează o creştere cu aproximativ 70% a investiţiilor în România, în 2023 – raport

OMV Petrom estimează pentru acest an o creştere a investiţiilor cu aproximativ 70%, în România, până la circa 6 miliarde de lei, cu sume mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi, se arată în raportul de activitate al companiei, publicat vineri, pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
AGERPRES - vin, 28 apr. 2023, 10:01
OMV Petrom preconizează o creştere cu aproximativ 70% a investiţiilor în România, în 2023 - raport

„Valoarea investiţiilor este estimată să crească la circa 6 miliarde lei, cu aproximativ 70%, cu investiţii mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse şi zero, precum şi reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi. Investiţiile necesită un mediu de reglementare şi fiscal previzibil şi stabil. (2022: 3,6 miliarde lei). Ne aşteptăm să generăm un flux de trezorerie extins înainte de plata dividendelor pozitiv, dar în scădere faţă de cel din 2022, ca urmare a investiţiilor în creştere (2022: 8,2 miliarde lei)”, se menţionează în document.

Potrivit sursei citate, în privinţa randamentului pentru acţionari, dividendul de bază pe acţiune este preconizat la o valoare de 0,0375 lei pentru 2022, fiind aprobat de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA). De asemenea, Directoratul OMV Petrom a anunţat intenţia ca un dividend special să fie distribuit în 2023, valoarea exacta urmând să fie comunicată la jumătatea anului 2023.

Raportul companiei arată că, pentru acest an, se preconizează că preţul mediu al ţiţeiului Brent va fi peste 80 de dolari/bbl, faţă de 101 dolari/bbl, în 2022.

În România, cererea de produse petroliere în comerţul cu amănuntul va creşte uşor faţă de anul trecut, iar cea pentru gaze naturale şi electricitate ar urma să scadă.

Pe partea de Explorare şi Producţie, datele incluse în raportul de activitate al OMV Petrom relevă faptul că, la nivel de producţie, se estimează a fi în jurul a 110.000 bep/zi, cu excepţia posibilelor vânzări de active (2022: producţie de 119.000 bep/zi).

La capitolul investiţii, circa 2,9 miliarde de lei (incluzând Neptun Deep) vor merge către forarea a circa 55 de sonde noi şi sidetrack-uri, respectiv în realizarea a circa 450 de reparaţii capitale la sonde.

În zona de Rafinare şi Marketing, se mizează pe continuarea parteneriatului cu Auchan, prin magazinele MyAuchan, în toate cele 400 de staţii de distribuţie marca Petrom, planificate până la finalul anului, devansând cu un an planul iniţial. La finalul anului 2022 existau 275 astfel de magazine.

Vânzările totale de produse rafinate sunt estimate a fi uşor în scădere faţă de cele din 2022, de la 5,5 milioane de tone, ca urmare a producţiei mai mici cauzate de revizia rafinăriei. În acelaşi timp, vânzările cu amănuntul ar urma să crească uşor, în 2023 comparativ cu anul precedent.

Conform documentului, în acest an, sunt estimate vânzări totale de gaze naturale mai mici faţă de 2022 (anul anterior: 46 TWh), în principal din cauza surselor de aprovizionare reduse, atât din producţia proprie, cât şi de la terţi, dar şi pe fondul unei cereri încă scăzute.

În plus, producţia totală netă de energie electrică este prognozată să fie mai mică, de la an la an (în 2022, de 5 TWh), în contextul unei opriri planificate la centrala electrică Brazi, cu o durată mai mare faţă de planificarea iniţială, în prezent estimată la patru luni pentru întreaga capacitate (2022: o lună pentru întreaga capacitate şi o lună pentru jumătate din capacitate).

Din punct de vedere al direcţiei strategice, se preconizează un progres în proiectul Neptun Deep către decizia finală de investiţie, estimată pentru jumătatea anului 2023, „dacă toate condiţiile prealabile sunt îndeplinite”. Totodată, se va continua activitatea de pregătire în scopul forării unei sonde de explorare, în 2024, în investiţia Han Asparuh offshore Bulgaria, în timp ce în cazul Perimetrului II de Explorare Offshore din Georgia achiziţia de date seismice va rămâne în aşteptare.

Grupul OMV Petrom a înregistrat, în primul trimestru al anului în curs, un profit net de 1,481 miliarde lei, cu 15% mai mic faţă de perioada similară din 2022, pe fondul scăderii preţurilor internaţionale pentru ţiţei şi gaze, conform rezultatelor financiare neauditate transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.

Acţionarii români deţin peste 40% dintre acţiunile OMV Petrom (din care statul român, prin Ministerul Energiei – cu 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori din Londra. omv petrom, investitii petrom,

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României, potrivit documentului transmis de companie.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...