Simultan, cel mai mare procesator român de lapte, nu va participa la acordul voluntar privind prețul laptelui, pe motiv că a ieftinit deja. Acordul intră în vigoare la 1 mai

Simultan,cel mai mare procesator de lapte cu capital autohton, producătorul brandului SIM, spune că nu va participa la acordul voluntar privind reducerea prețului la lapte, pentru a scăzut deja prețul către retaileri cu peste 20%, imediat după Paști.
Alina Stanciu - Dum, 30 apr. 2023, 16:43
Simultan, cel mai mare procesator român de lapte, nu va participa la acordul voluntar privind prețul laptelui, pe motiv că a ieftinit deja. Acordul intră în vigoare la 1 mai

Simultan, compania antreprenorului Florin Herbai, care comercializează sub brandul SIM dar și sub mărcile private ale marilor retaileri, nu va începe noi negocieri cu retailerii în cadrul acordului voluntar de reducere a prețului la lapte în care este implicat Consiliul Concurenței ca îndrumător.

Decizia este legată de faptul că procesatorul autohton a redus deja prețurile către retaileri cu peste 20% imediat după Paști. „Noi am redus prețurile cu peste 20% după Paști. A fost o reducere stabilită din timp care nu are nicio legătură cu ce s-a discutat la București și care a urmat altor ieftiniri făcute anterior”, a declarat pentru Economica Florin Herbai.

Simultan a raportat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 82 de milioane de euro, față de 70,1 milioane de euro în 2021, iar profitul a fost de aproximativ 8 milioane de euro. Compania procesează acum în jur de 250.000 de litri de lapte pe zi în cele două unități pe care le operează, aproximativ 40-45% din laptele procesat fiind comercializat sub braduri proprii ale marilor retaileri. Restul este vândut sub brandul SIM.

Amintim că acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit pentru o perioadă de șase luni și urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România.

Reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).

Acordul între procesatori și retaileri trebuie să se desfășoare în următorii parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.

Până acum, toți marii retaileri au anunțat că doresc să participe la acord, iar dintre procesatori vor negociar reduceri  Fabrica de Lapte Brașov, proprietarul brandului Olympus și Lactalis, cel mai mare jucător din piață.

 

 

 

Citește și

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...