BCE susține planul Comisiei Europene cu privire la modificarea regulilor fiscale care ar permite reducerea individuală a datoriilor statelor

Banca Centrală Europeană şi-a exprimat, vineri, sprijinul iniţial pentru modificarea regulilor fiscale ale UE propusă de Comisia Europeană, care ar da fiecărei ţări o traiectorie individuală pentru reducerea datoriilor, ar consolida responsabilitatea şi ar oferi stimulente pentru investiţii, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 28 apr. 2023, 21:22
BCE susține planul Comisiei Europene cu privire la modificarea regulilor fiscale care ar permite reducerea individuală a datoriilor statelor

Luând cuvântul la finalul unei reuniuni cu miniştrii de Finanţe din zona euro, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a spus că este important ca noile reguli să fie în vigoare până la finele anului, pentru a le înlocui pe cele existente fără o perioadă de incertitudine.

Executivul comunitar a propus miercuri ca guvernele să aibă la dispoziţie patru ani pentru a se asigura că datoria publică scadă în conformitate cu o ţintă negociată individual şi că rămâne pe o traiectorie descendentă timp de un deceniu, fără măsuri suplimentare. Însă această propunere a generat imediat critici din partea Germaniei, cea mai mare economie europeană, care vrea o ţintă de reducere anuală a datoriei cu cel puţin 1% din PIB pentru toate cele 27 de state membre UE.

În condiţiile în care datoriile statelor membre variază de la peste 170% din PIB în Grecia şi până la 22% din PIB în Bulgaria, Comisia Europeană vrea să treacă de la regulile actuale care sunt aceleaşi pentru toţi, şi care prevăd o reducerea anuală a datoriilor cu 1/20 din excesul de peste 60% din PIB, la traiectorii individuale pentru reducerea datoriei.

Preşedintele BCE s-a declarat de partea Comisiei.

„Este clar că ţările se confruntă cu provocări diferite de care trebuie ţinut cont în cadrul comun UE pentru guvernanţă economică”, a spus Christine Lagarde. Potrivit preşedintelui BCE, din perspectiva politicii monetare, este important ca regulile modificate să asigure o reducere realistă, graduală şi susţinută a datoriei publice care să limiteze diferenţele existente între nivelele de îndatorare ale celor 27 de state membre. „Aceasta va contribui la reducerea incertitudinii şi la ancorarea aşteptărilor pieţei cu privire la situaţia datoriei statelor membre pe termen mediu”, a apreciat Christine Lagarde.

Propunerea CE va fi discutată de guvernele UE şi negociată cu Parlamentul European, obiectivul fiind de a se ajunge la un acord în 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor......
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...