Luptele continuă în Sudan, în ciuda armistițiului la care s-a ajuns vineri între armată și forțele rebele

În capitala sudaneză Khartoum se auzeau şi sâmbătă dimineaţa atacurile aeriene, riposta apărării antiaeriene şi lovituri de artilerie, iar din multe locuri din oraş se ridica fum negru, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 29 apr. 2023, 10:32
Luptele continuă în Sudan, în ciuda armistițiului la care s-a ajuns vineri între armată și forțele rebele

Luptele dintre armată şi o forţă paramilitară rivală continuau, deşi vineri fusese anunţată prelungirea cu 72 de ore a unui armistiţiu. Blindatele, aviaţia şi artileria erau în acţiune atât la Khartoum, cât şi în oraşele vecine Bahri şi Ombdurman.

Armata şi gruparea rivală Forţele de Sprijin Rapid (RSF) luptă pentru putere din 15 aprilie. Conflictul a perturbat tranziţia către democraţie susţinută de comunitatea internaţională, iar violenţele s-au reluat şi în regiunea Darfur din vestul Sudanului, unde confruntările între diferite facţiuni durează de două decenii.

Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ultimele două săptămâni şi-au pierdut viaţa în războiul civil din Sudan peste 500 de oameni, iar alţi aproape 4200 au fost răniţi. ONU apreciază însă că bilanţul real ar putea fi mult mai grav. Doar în prima săptămână de conflict, s-au refugiat în alte zone din ţară peste 75.000 de locuitori, iar la Khartoum funcţionează normal doar 16% din spitale.

În ultimele zile, mai multe ţări şi-au evacuat din Sudan diplomaţii şi alţi cetăţeni. Agenţia Xinhua a informat că sâmbătă a aterizat la Beijing primul avion cu cetăţeni chinezi care au reuşit să părăsească zona cu o cursă charter, prin oraşul Jeddah din Arabia Saudită, iar 48 de japonezi plecaţi din Sudan au ajuns la Tokyo.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE, ora 11
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...