Fitch a retrogradat ratingul de țară al Franței la „AA minus”

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis, vineri, să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Franţei, invocând în special recentele tensiuni sociale care vor afecta capacitate autorităţilor de a reduce deficitul şi datoria, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 29 apr. 2023, 12:28
Fitch a retrogradat ratingul de țară al Franței la

Ca urmare a acestei decizii, ratingul Franţei a fost coborât de la „AA”, cu perspectivă negativă, până la „AA minus”, cu perspectivă stabilă, astfel că acum a doua mare economie a zonei euro are acelaşi calificativ cu cel al Irlandei sau Cehiei. Deficitul bugetar prognozat al Franţei pentru acest an şi anul viitor este cu mult peste media ţărilor care beneficiază de un rating de tip „AA”, a informat Fitch.

„Impasul politic şi mişcările sociale (uneori violente) constituie un risc pentru programul de reforme al preşedintelui Macron şi ar putea crea presiuni în favoarea unei politici bugetare mai expansioniste sau a inversării reformelor precedente”, scrie agenţia de evaluare într-un comunicat de presă.

Guvernul francez şi-a asumat responsabilitatea în favoarea adoptării unei reforme controversate ce vizează majorarea vârstei de pensionare, ocolind votul prin Parlament, ceea ce a a antrenat o înăsprire a protestelor sindicatelor.

„Această decizie a dat naştere la manifestaţii şi greve pe întreg teritoriul ţării şi va întări, probabil, forţele radicale şi anti-establishment”, precizează agenţia de evaluare.

Fitch Ratings este prima dintre cele trei mari agenţii de rating care decide să retrogradeze Franţa după adoptarea reformei sistemului de pensii.

În replică, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, şi-a exprimat regretul faţă de „aprecierea pesimistă” a Fitch, estimând că agenţiei de evaluare subevaluează impactul reformelor structurale, în special al reformării sistemului de pensii.

După ce a ajuns la 4,7% din PIB în 2022, deficitul public al Franţei ar urma să crească uşor până la 4,9% din PIB în acest an, după care se va reduce progresiv începând din 2024, conform programului de stabilitate bugetară publicat zilele trecute de Guvernul de la Paris, care mizează pe revenire în limitele bugetare ale Pactului de Stabilitate în 2027.

În schimb, Fitch se aşteaptă ca Franţa să încheie acest an cu un deficit bugetar de 5% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat – Ministerul Energiei nu se mai comasează – conține în linii mari......
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu a fost propus pentru poziția de candidat unic la președinția României, a anunțat astăzi Ilie Bolojan. ...
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare progresivă pe marile averi și sprijin pentru zonele defavorizate. Programul pe domenii
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare ...
A apărut programul de guvernare al viitorului executiv PSD-PNL-minorități. Vă prezentăm mai jos principalele sale puncte. ...
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această iarnă
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această ...
Energocom, traderul de stat controlat de guvernul Republicii Moldova, va cumpăra, în primul trimestru al acestui an, de ...