Petre Daea: Fermierii nu vor fi afectați de reducerea prețului laptelui la raft cu cel puțin 20%

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, susţine că fermierii nu vor fi nevoiţi să vândă mai ieftin laptele procesatorilor, pentru a putea fi aplicată reducerea cu cel puţin 20% a preţului la raft, însă acest lucru va fi urmărit săptămânal împreună cu cei implicaţi pe lanţul de producţie şi instituţiile responsabile.
AGERPRES - mar, 02 mai 2023, 17:44
Petre Daea: Fermierii nu vor fi afectați de reducerea prețului laptelui la raft cu cel puțin 20%

„Chiar acum câteva minute am încheiat întâlnirea de trei ore cu tot lanţul de producţie, înţelegând aici producătorii de lapte, procesatorii şi retailerii, ocazie cu care am analizat pe fiecare judeţ în parte care este situaţia privind scăderea preţului la lapte. Atenţie (…) s-a convenit să se facă reducerea la cele două produse, lapte de 1,5% grăsime şi lapte de 3,5% grăsime. Nu la toate produsele. Am putut constata că există această preocupare şi iată că s-a materializat, iată că sarcina dată de premier se execută.

Am convenit cu retailerii, în prezenţa Consiliului Concurenţei, instituţia statului care urmăreşte implementarea acestei măsuri, să ne întâlnim săptămânal, iar până la sfârşitul săptămânii cei din comerţ ne-au asigurat că vor fi peste tot aceste reduceri, în aşa fel încât ţara să recunoască şi consumatorul să recunoască reducerea aceasta de care vorbeam”, a declarat, marţi, Petre Daea, la Digi 24, relatează Agerpres.

Întrebat ce se întâmplă în condiţiile în care fermierii spun că procesatorii le-au scăzut preţurile de preluarea laptelui, ministrul Agriculturii a răspuns: „Sub nicio formă. Urmărim această situaţie”.

„Tocmai de aceea ne-am adunat şi ne întâlnim în fiecare săptămână ca lucrurile acestea să nu se repercuteze la fermieri, să nu ne întâlnim cu aceste atitudini, zic eu, neconforme şi lipsite de temei, ca procesatorii să se ducă în faţa fermierilor cu oferte de preţ la preluare mai mic. Sub nicio formă, urmărim această situaţie. De aceea am instituit acest mod de lucru săptămânal, lunea la orele 16:00, să avem întâlnirea de lucru între cei care sunt pe lanţul acesta de producţie şi cu decizia la ei, în aşa fel încât lucrurile să fie în regula normală pe care a stabilit-o premierul şi pe care ne-am angajat să o urmărim”, a adăugat şeful MADR.

Toţi retailerii din România au fost de acord să reducă, în mod voluntar, cu minimum 20%, preţul laptelui de provenienţă românească, de la 1 mai, a anunţat recent Consiliul Concurenţei.

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente. Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă, într-un comunicat transmis vineri către Agerpres.

Potrivit sursei citate, acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă a reprezentanţilor fermierilor, procesatorilor din industria alimentară, Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

Astfel, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

Te-ar mai putea interesa și
Bani din redescoperirea emoţiilor copilăriei. Zelateria rulează afaceri de 1,3 milioane euro din deserturile copilăriei: Savarina, Amandina, Carpaţi
Bani din redescoperirea emoţiilor copilăriei. Zelateria rulează afaceri de 1,3 milioane euro din deserturile copilăriei: ...
Ana Consulea a lansat proiectul Zexe Braserie în urmă cu un deceniu. Între timp, compania a crescut și a ajuns să aibă mai multe divizii. Decizia de rebranding a fost luată încă din 2023......
În doar o lună, au primit aviz final de la ANRE proiecte energetice cât un reactor de la Cernavodă. Capacități energetice de peste 4.000 MW au acum toate autorizațiile obținute
În doar o lună, au primit aviz final de la ANRE proiecte energetice cât un reactor de la Cernavodă. Capacități energetice ...
Doar în octombrie, 21 de centrale electrice viitoare au primit toate avizele, iar capacitatea lor instalată este de peste ...
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață imobiliară
Record de apartamente vândute în octombrie. Județul care a bătut Brașovul și a devenit a doua cea mai mare piață ...
Peste 136.000 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate în primele zece luni din acest an, potrivit calculelor ...
România are în pivință 210 milioane de litri de vin, un maximum al ultimilor cinci ani. Este presiune pe preț la nivel local
România are în pivință 210 milioane de litri de vin, un maximum al ultimilor cinci ani. Este presiune pe preț la nivel ...
Stocurile de vin ale României au depășit anul acesta, pentru prima dată din 2019 încoace, pragul de 2 milioane de hectolitri. ...