Soldaţii nu vor desfăşura însă acţiuni de „aplicare a legii”, iar trimiterea lor la frontiera mexicană vine în urma unei cereri a Departamentului de Securitate Naţională (DHS).
Decizia survine în timp ce Statele Unite se pregătesc pentru o creştere a numărului migranţilor sosiţi la graniţă odată cu ridicarea din 11 mai a Titlului 42, o dispoziţie legislativă care permite expulzările rapide ale migranţilor în contextul pandemiei COVID-19.
Washingtonul a anunţat săptămâna trecută o serie de măsuri menite să reducă valul de migranţi după 11 mai. Una dintre acestea este crearea unor centre în Columbia şi Guatemala, unde vor fi gestionate cererile de azil ale migranţilor care încearcă să ajungă în SUA. Canada şi Spania au acceptat de asemenea să preia migranţi din aceste centre.
Într-o primă reacţie după anunţul Washingtonului despre trimiterea soldaţilor la graniţă, preşedintele Mexicului, Andrés Manuel López Obrador, a declarat că ţara sa „respectă” această decizie.
„Aceasta face parte din atribuţiile sale, este un guvern independent, suveran, ei iau deciziile şi noi le respectăm”, a comentat preşedintele mexican.