Creştere de 30% a numărului de firme şi PFA-uri din Bucureşti, intrate în insolvenţă, în primul trimestru din 2023 – date ONRC

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 2,11% în primele trei luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 1.644 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
AGERPRES - mie, 03 mai 2023, 14:17
Creştere de 30% a numărului de firme şi PFA-uri din Bucureşti, intrate în insolvenţă, în primul trimestru din 2023 - date ONRC

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 365, în creştere cu 29,43% faţă de primul trimestru din 2022, scrie Agerpres.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 120 insolvenţe (minus 16,08%), Cluj – 99 (minus 5,71%), Iaşi – 87 (plus 35,94%) şi Timiş – 64 (minus 24,71%).

Cele mai puţin insolvenţe s-au consemnat în judeţele Călăraşi – 2 (minus 84,62%), Botoşani – 7 (minus 22,22%) şi Ialomiţa – 7 (minus 56,25%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 467 (plus 14,18% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2022), construcţii – 307 (plus 0,33%) şi industria prelucrătoare – 190 (minus 3,06%).

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...