Rafinăria Rafo Oneşti, aflată în proprietatea oligarhului rus Iakov Goldovskiy, nu mai poate rafina ţiţei, a trecut la concedieri masive, şi-a lichidat flota de vagoane şi locomotive pe care o deţinea, şi a mai vândut şi terenuri şi benzinării
Ţelul acţionarului rus a fost să lichidizeze tot ce era de lichidizat pentru ca să nu piardă tot în favoarea unei firme cu care se judecă de mai mulţi ani, după cum spune Ion Marian, liderul sindical de la Rafo. Tactica „vinde tot” a funcţionat, acţionarul a strâns circa 35 de milioane de dolari în conturi pe care îi poate folosi pentru relansarea activităţii, dacă o va dori.
Rafo avea, din 2009, un proces cu casa de comerţ Glencore, a cărui miză era de 68 de milioane de dolari. Dacă pierdea, Rafo devenea bucată cu bucată a elveţienilor. Marian spune însă că procesul a fost câştigat definitiv şi irevocabil de Rafo şi că acum se poate lua o decizie fără spectrul sentinţei din proces. „Vinerea aceasta, sau săptămâna viitoare, acţionarul va decide direcţia pe care o urmăm. Pornim cu păcură, pornim în totalitate, cu refacerea stocului de ţiţei, procesăm pentru altcineva, poate pentru LukOil, sau închidem. Astea sunt variantele”, spune Marian.
Potrivit acestuia, decizia ruşilor de a vinde chiar şi rezerva de ţiţei a mai fost datorată, pe lângă frica că Glencore va pune mâna ea, şi de o totală lipsă de cash pentru finanţarea activităţii de conservare a instalaţiilor şi plată a salariilor.
Orice rafinărie trebuie, prin lege, să păstreze o rezervă de ţiţei care să-i permită să i se pompeze ţiţei prin conducte. În cazul Rafo, rezerva era deţinută de Conpet Ploieşti. La cererea Rafo, Conpet a transportat primele 28.000 de tone de ţiţei, din totalul de 42.000 de tone de rezervă, către clientul care le-a cumpărat. Restul de rezervă a fost şi el vândut, Conpet urmând să facă livrarea la uşa cumpărătorului. La un preţ de aproape 800 de dolari pe tonă, vânzarea a umplut conturile Rafo cu circa 35 de milioane de dolari.
„Rafo a cerut Conpet şi Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale predarea zestrei de ţiţei deţinută către cumpărătorul LukOil România. Motivaţia oferită a fost că au mare nevoie de lichidităţi. Fără această zestre, o rafinărie nu poate primi ţiţei pe conductă. Pe calea ferată este mult mai dificil şi mult mai scump, nu există rafinărie în România care să se bazeze pe aşa ceva. Dacă vor vrea vreodată să înceapă să primească din nou ţiţei pe conductă, vor trebui să-şi refacă această rezervă. Însă, nouă nu ne-au comunicat nimic în acest sens”, a spus Narcis Stoica, director general adjunct al Conpet.
Pe lângă faptul că nu mai deţin o rezervă de ţiţei, acţionarii Rafo au lichidat şi din celelalte active. În vara acestui an au vândut 39 de vagoane şi două locomotive, mai multe terenuri de pe platforma industrială a rafinăriei, şi patru benzinării pe care le mai deţineau în vestul ţării. Rafo mai are circa 450 de angajaţi şi nu mai prestează activitatea sa de bază de mai mulţi ani.
RAFO a fost înfiinţată în 1956 cu scopul de a procesa ţiţeiul nesulfuros, fiind una din cele mai mari rafinării de la noi din ţară. Are o capacitate de rafinare de 3,5 milioane de tone pe an.
După repetate scandaluri şi privatizări îndoielnice, rafinăria a ajuns în mâinile ruşilor, în anul 2009.
Astfel, rafinăria Rafo a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding – proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskiy a fost arestat pentru şapte luni, după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.
Rafinăria este oprită din anul 2008.