Fabricantul de armament Thales este anchetat în Franța într-o afacere de corupție privind un contract cu forțele aeriene indiene

Producătorul de armament Thales este vizat de o anchetă a justiţiei franceze, fiind suspectat de corupţie la obţinerea unui contract de modernizare a unor avioane de vânătoare Mirage-2000 ale forţelor aeriene indiene, informează vineri AFP, citând o sursă apropiată de dosar, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 mai 2023, 18:40
Fabricantul de armament Thales este anchetat în Franța într-o afacere de corupție privind un contract cu forțele aeriene indiene

Thales a dezminţit „cu fermitate aceste afirmaţii”, precizează AFP.

Agenţia transmite că, potrivit unei persoane care cunoaşte dosarul, ancheta iniţiată de Parchetul Naţional Financiar (PNF) urmăreşte să stabilească dacă au fost comise infracţiunile de corupere a unui agent public străin şi de ascundere a dovezilor.

Conform Radio France, care a anunţat ştirea, intermediarul indian Sanjay Bhandari, rezident în Regatul Unit, „afirmă că a ajutat Thales să obţină acordul de modernizare a avioanelor Mirage-2000 în India, fiind plătit printr-un circuit financiar offshore”.

India a încheiat în 2011 un contract în valoare de aproape 1,4 miliarde de euro, care ar fi urmat să fie derulat de Thales şi Dassault, pentru modernizarea a 51 de avioane Mirage achiziţionate în deceniul 1980.

Bhandari a cerut tribunalului comercial din Nanterre să îi recunoască dreptul de a primi 11 milioane de euro pentru serviciile care au dus la semnarea contractului. El susţine că la o lună după ce a făcut în iunie o vizită la Paris unor şefi din cadrul Thales şi a ajuns la un acord verbal privind plata pe care urma să o primească, grupul a obţinut contractul. Intermediarul susţine că a permis producătorului „să elimine toate blocajele legate de semnarea contractului”.

Thales a declarat agenţiei France Presse că nu a încheiat niciun contract cu Bhandari sau cu firmele acestuia în cadrul proiectului respectiv, iar acţiunea intermediarului a fost respinsă de instanţa din Nanterre în 28 octombrie anul trecut.

Thales a insistat că „respectă legea şi aplică o politică de toleranţă zero faţă de corupţie şi traficul de influenţă”.

AFP menţionează că judecători financiari de instrucţie din Paris anchetează din iunie 2021 condiţiile în care Franţa a vândut în septembrie 2016 Indiei 36 de avioane multirol Rafale, produse de grupul Dassault, pentru suma de 7,8 miliarde de euro.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator de sisteme combinate de energie termică şi electrică (CHP) şi......
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...