ONU avertizează că 2,5 milioane de oameni ar putea suferi de malnutriție acută în Sudan

Între 2 şi 2,5 milioane de persoane ar putea suferi de malnutriţie acută în Sudan, ceea ce creşte la 19 milioane numărul persoanelor afectate în şase luni dacă va continua conflictul, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Organizației Națiunilor Unite, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 06 mai 2023, 09:05
ONU avertizează că 2,5 milioane de oameni ar putea suferi de malnutriție acută în Sudan

„Programul Alimentar Mondial prevede că numărul persoanelor cu malnutriţie acută va creşte de la 2 până la 2,5 milioane, crescând numărul total la 19 milioane în următoarele trei până la şase luni, dacă va continua conflictul”, a declarat Farhan Haq, purtătorul de cuvânt adjunct al secretarului general al ONU.

Actualele confruntări din Sudan au loc între armata sudaneză condusă de generalul Abdel Fattah al-Burhan, şeful guvernului de tranziţie instalat după lovitura de stat din 2021, denumit Consiliul Suveran, şi unitatea paramilitară Forţele de Sprijin Rapid (FSR), condusă de generalul Hamdan Daglo, care este şeful adjunct al acelui consiliu. Cei doi generali şi-au unit forţele pentru a-l înlătura de la putere în 2019 pe fostul preşedinte Omar al-Bashir, dar acum divergenţele dintre ei asupra integrării FSR în armata sudaneză au condus la confruntările în desfăşurare.

Cinci milioane de locuitori ai capitalei sudaneze supravieţuiesc fără apă şi electricitate, ducând lipsă de alimente, pe o căldură sufocantă în ţara cu 46 de milioane de locuitori, unul din trei deja dependent de ajutorul umanitar înainte de conflict.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
COP29 – Principalele puncte ale acordului istoric încheiat la Baku
Cea de-a 29-a Conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice a adoptat o serie de decizii, principala fiind aceea că ţările bogate trebuie să finanţeze 300 de......
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Nicolae Ciucă: Am votat pentru securitate, prosperitate şi democraţie
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţa "pentru securitate, prosperitate ...
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Referendum Bucureşti – Trei întrebări, 1.300 de secţii de votare pentru locuitorii din Capitală
Bucureştenii cu drept de vot sunt chemaţi duminică să îşi spună părerea referitor la dezvoltarea Capitalei, la referendumul ...
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024. A început votul – Prezenţa la vot LIVE
Alegeri prezidenţiale 2024 - Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 ...