Guvernul taie finanţarea proiectelor neperformante. Urmează reevaluarea şi anularea

Guvernul va redacta în decembrie o listă a investiţiilor centrale şi locale pentru care alocările bugetare vor fi suspendate, apreciindu-se că sunt ineficiente din cauza costurilor şi a termenelor de execuţie depăşite, iar după un proces de reevaluare o parte dintre proiecte vor fi anulate definitiv.
Economica.net - joi, 14 nov. 2013, 13:36
Guvernul taie finanţarea proiectelor neperformante. Urmează reevaluarea şi anularea

Lista proiectelor pentru care finanţarea va fi sistată urmează să fie redactată până la sfârşitul acestui an, iar anularea unei părţi dintre acestea este prevăzută până la finele lunii martie 2014, conform draftului scrisorii de intenţie convenită de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Procedura este necesară pentrua fi asigurate suficiente resurse pentru proiectele guvernamentale considerate prioritare, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

„Vom stabili o listă a proiectelor de investiţii în derulare, dar neperformante, bazată pe cost şi termenul depăşit, până la sfîrşitul lunii decembrie 2013, pentru care va fi iniţiată o reevaluare. Alocările bugetare pentru aceste proiecte, incluzând proiecte cofinanţate pentru autorităţile locale, vor fi suspendate până când procesul de reevaluare este încheiat. Urmare a acestei reevaluări, va fi stabilită o listă a proiectelor de la nivel central care vor fi anulate. O listă a proiectelor locale care nu vor mai fi cofinanţate de la nivel central va fi de asemenea aprobată”, se menţionează în scrisoare.

Pentru anul viitor, Guvernul a redactat deja o listă a lucrărilor publice care vor fi tratate cu prioritate la finanţare de către Guvern şi care include nouă proiecte de autostrăzi, părţi din tronsonul metrou Drumul Taberei-Universitate, dar şi legătura de metrou cu aeroportul Henri Coandă, despre care premierul Ponta afirma că nu ar fi eficientă.

Pe listă au fost incluse 21 de proiecte care vor fi finanţate cu prioritate din fonduri europene nerambursabile, fonduri rambursabile şi de la bugetul de stat şi alte 4 proiecte care vor fi finanţate integral de la bugetul de stat, toate cu o valoare mai mare de 100 milioane lei.

Cele 21 de proiecte selectate de Guvern sunt autostrăzile Lugoj-Deva (tronsonul Dumbrava-Deva şi Lugoj-Dumbrava), Sebeş-Turda, Orăştie-Sibiu, Arad-Timişoara şi by-pass Arad, Cernavodă-Constanţa, Nădlac-Arad şi Timişoara-Lugoj, lărgirea la 4 benzi a centurii Bucureşti Sud (Pasaj suprateran DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti), reabilitarea DN56 Craiova-Calafat, construcţia variantei de ocolire a oraşelor Deva-Orăştie la standard de autostradă şi a variantei de ocolire a oraşului Sibiu (proiecte pentru care ordonatorul principal de credite este Secretariatul General al Guvernului), Magistrala 5 de metrou tronsonul Drumul Taberei-Universitate (secţiunea Râul Doamnei-Haşdeu), Magistrala 5 de metrou tronsonul Universitate-Pantelimon (staţia şi depoul Valea Ialomiţei), reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria (secţiunea Coslariu – Sighişoara şi Coslariu-Simeria), componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulaţia trenurilor cu viteză maxima de 160 km/h, reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră-Curtici-Simeria, protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc a Mării Negre în zona municipiului Constanţa şi Eforie Nord, consolidarea Teatrului Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, proiectul de lasere de la Turnu Măgurele, realizarea unui sistem informaţional pentru managementul integral al apelor.

Pe listă a fost însă inclus şi proiectul pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă-Otopeni, în condiţiile în care premierul Victor Ponta afirma, vineri, că linia de metrou care leagă Aeroportul Henri Coandă de Bucureşti este, din păcate, ineficientă din punct de vedere economic, deoarece traficul de pasageri ar fi mic, iar veniturile din bilete nu ar acoperi nici măcar costul de întreţinere, nu numai investiţia.

Pe lista proiectelor care vor fi finanţate cu prioritate, dar integral de la buget de stat au fost introduse cele legate de autostrada Braşov-Cluj-Borş (tronson Suplacu de Barcău-Borş), autostrada Bucureşti-Braşov (include tronsonul Comarnic-Braşov), autostrada de centură a municipiului Bucureşti şi refuncţionalizarea clădirii spitalului clinic de urgenţă Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat produse defecte și au suferit prejudicii din cauza aceasta. Sunt vizate de......
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările ...
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...