Nicușor Dan estimează că “în doi-trei ani”, rețeaua de termoficare va funcționa “rezonabil” pentru bucureșteni. “În februarie a fost cea mai bună funcționare a sistemului din ultimii ani”

Primarul general al Capitalei a afirmat că în doi-trei ani alimentarea cu apă caldă și căldură în sistem centralizat va funcționa “rezonabil” pentru bucureșteni și, “fără a da sfaturi”, dezaprobă ideea debranșării în favoarea montării centralelor individiale pe gaze.
Mihai Nicuţ - mar, 09 mai 2023, 23:06
Nicușor Dan estimează că “în doi-trei ani”, rețeaua de termoficare va funcționa “rezonabil” pentru bucureșteni. “În februarie a fost cea mai bună funcționare a sistemului din ultimii ani”

„În luna februarie a fost cea mai bună funcționare a sistemului de termie din ultimii ani. E important ca sistemul să funcționeze iarna, de aceea iarna nu se fac reparații, ca să nu afecteze și mai mult funcționarea sistemului. În februarie am avut zile întregi fără nicio avarie, ceea ce înseamnă că eforturile pe care le-am făcut au dat roade”, a spus Nicușor Dan, invitat la Digi 24.

Edilul a dat și un orizont de timp în care sistemul de alimentare centralizată cu energie termică va funcționa în parametri satisfăcători pentru bucureșteni.

„Când o să fie asta o situație generală? Probabil că în 2-3 ani. Când o să avem toată rețeaua de care nu ne-am ocupat 30 de ani refăcută complet? Probabil că în 10 ani. Dar o funcționare rezonabilă pentru oameni în 2-3 ani”, a mai afirmat Nicușor Dan.

Primarul a făcut acese declarații în contextul în care, în urma unei avarii la una dintre cele două centrale ale Elcen care funcționează vara, a avut acum loc o avarie care a lăsat fără apă caldă mai mult de 4.000 de blocuri din București. Primarul a spus că în dimineața zilei de marți problema a fost în final rezolvattă și mai mult de 90% din apartamentele banșate primesc apă caldă în parametri.

Întrebat și despre potențiala opțiune pentru bucureștenii racordați la sistemul centralizat da a-și monta o centrală pe gaze acum, primarul a dat de înțeles, fără a spune însă foarte clar, că nu e o idee bună pentru viitor.

“Nu dau sfaturi nimănui. Noi deservim 550.000 de apartamente, aproximativ jumătate din blocurile din București. Ar fi o catastrofă pentru mediu ca aceste 550.000 de familii să treacă brusc pe centrale cu gaz, pentru că una e să ai sute de mii de centrale pe gaz care scot fumul la înălțimea la care trăim și alta e să ai patru mari CET-uri la marginea orașului, calculate astfel încât fumul să nu se ducă spre cetățeni. Centrala termică de apartament va fi interzisă la un moment dat”, a mai afrmat Nicușor Dan.

În luna martie, Nicușor Dan spunea că în acest an se vor deschide mai multe șantiere de termoficare în București și a dat asigurări că iarna viitoare ma fi mai bine din punct de vedere al asigurării energiei termice în Capitală.

“Ţinta noastră a fost să facem 50 pe an. Nu ne-am atins ţinta (…) 2021 a mers cumva din inerţie. Toate lucrările erau atribuite la o companie, Energetica, compania noastră, care funcţionează, dar care nu avea capacitatea să ducă mai multe şantiere. Şi în 2021 abia am făcut achiziţiile publice şi în 2022 eram gata să începem în primăvară, numai că a venit războiul din Ucraina, s-a afectat circuitul de materiale de construcţii, mai ales pe ceea ce înseamnă conducte”, a precizat atunci Nicuşor Dan.

Primarul a vorbit şi despre ţinta sa pentru acest mandat.

”O să fie vreo 150, aş zice eu. Poate, poate 180 de ordinul ăsta de noi (…) există un indicator câtă apă pierzi. Gabriela Firea a plecat cu un undeva pe la 28-30% şi a ajuns la 37%. O să vedem în 2022, că nu avem încă bilanţul. În 2021 nu a mai crescut. Deci iarna lui 2021- 2022 a fost puţin mai bună decât iarna 2020-2021. Şi iarna asta a fost sensibil mai bună”, a mai afirmat primarul general.

Întrebat cum va fi iarna viitoare în Bucureşti, edilul a dat asigurări că va fi ”mult mai bine”.

”O să fie mai bine, mult mai bine, pentru că pleacă şi aceste proiecte care sunt finanţate cu fonduri europene. Deci, spre deosebire de anul trecut, când am avut vreo cinci şantiere mari, anul ăsta o să avem vreo 12 şantiere mari ”, a anunţat Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...