„Putem să începem procedurile pentru semnare”, au declarat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR.
Vineri, 12 mai, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestațiile depuse în cadrul licitației pentru lotul 1 al A0 Nord. Asta după ce în martie Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) i-a desemnat din nou câștigători pe italienii de la Pizzarotti.
Prin urmare, poate fi semnat contractul pentru ultimul lot rămas fără constructor din Autostrada Bucureștiului (A0).
Licitația pentru acest contract a fost lansată pe 6 iunie 2019 și este dată ca exemplu negativ în materie de achiziții publice.
Pe 22 martie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat din nou câștigător, în urma reevaluării dispuse de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care a admis pe 25 ianuarie 2023 contestația grecilor de la Intrakat. Anterior contestației, CNAIR desemnase câștigătoare tot oferta asocierii Pizzarotti – Retter.
Valoarea lucrărilor pentru proiectarea și construcția lotului 1 (17,5 km) este de 815 milioane de lei, fără TVA.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, iar durata contractului este de 34 de luni: 12 luni – proiectare și 22 de luni – perioada de execuție a lucrărilor.
Traseul acestui lot se desfășoară pe teritoriul județului Ilfov între DJ 601A (Dragomirești Vale – Bâcu) și DN 1, în dreptul localității Corbeanca.
Lotul 1 al A0 Nord este singurul din cele șapte ale Autostrăzii Bucureștiului (A0) pentru care nu s-a semnat contract.
Anul acesta, CNAIR a semnat contractul cu un constructor din China pentru lotul 3 al A0 Nord. Amintim că grupul UMB a câștigat contractele pentru loturile 2 și 4 ale A0 Nord. Pe partea de sud, turcii de la Alsim Alarko lucrează pe loturile 1 și 2, în vreme ce grecii de la Aktor sunt pe lotul 3 al A0 Sud.