ANPC a dat amenzi de 52.000 de lei și a sistat funcționarea a șase societăți în urma unei acțiuni de control în pacurile din București

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 52.000 de lei până în prezent şi au oprit temporar funcţionarea a şase societăţi din parcurile bucureştene, în cadrul unor acţiuni de control care sunt încă în derulare, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 mai 2023, 21:58
ANPC a dat amenzi de 52.000 de lei și a sistat funcționarea a șase societăți în urma unei acțiuni de control în pacurile din București

Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat 16 acţiuni de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniu la societăţile comerciale care activează în Parcurile Orăşelul Copiilor, Cişmigiu, Tei şi Herăstrău, din Capitală.

„Pentru neregulile constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat, până în acest moment, verificările fiind încă în derulare, următoarele sancţiuni: amenzi convenţionale în cuantum de 52.000 lei; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de circa 10.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 6 operatori economici”, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), transmis vineri AGERPRES.

Societăţile a căror activitate a fost oprită temporar sunt: Braseria Anemona SRL şi CSA Savony SRL, din Parcul Orăşelul Copiilor, Domcatering Serv SRL, din Parcul Cişmigiu, Maltaco Media SRL, Biadar Import-Export SRL şi Doncea Mariana PFA, din Parcul Herăstrău.

„Bâlciul din parcuri şi perpetuarea unui talcioc jenant trebuie să se încheie”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Principalele abateri constatate au fost: lipsa afişării informaţiilor referitoare la gramajele produselor vândute, faptul că ingredientele care pot provoca intoleranţe sau alergii nu sunt evidenţiate distinct fără de restul ingredientelor, folosirea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare, nerespectare condiţiilor de depozitare impuse de producător pentru produsele alimentare (paviment neigienizat, pereţi cu urme de igrasie etc.), comercializarea unor jucării periculoase fără menţionarea lotului, seriei sau altui element de identificare, comercializarea unor jucării neconforme, fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă şi instrucţiuni de utilizare, fără marcaj CE.

De asemenea, s-a constatat lipsa menţionării preţului pentru produsele aflate la comercializare, utilizarea unor agregate de preparare şi frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, depuneri de materii prime, praf, schimbarea stării termice a produselor alimentare, utilizarea unor materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită sau cu modificări organoleptice (mucegai, deprecieri), folosirea unor ustensile şi vase neigienizate, neprofesionale, cu resturi alimentare şi grad avansat de uzură şi a unor coşuri de gunoi fără capac şi utilizarea unor produse pe bază de grăsimi vegetale, în locul celor menţionate în meniu.

La locurile de joacă sau agrement, comisarii ANPC au constat paviment deteriorat cu zone denivelate şi bucăţi lipsă de tartan, folosirea unor tobogane cu şezut metalic, folosirea unor balansoare cu lanţuri metalice fără protecţii şi cu zone ruginite, lipsa panourilor de informare cu privire la utilizarea zonelor respective sau existenţa unor, dar ilizibile, existenţa unui mobilier uzat excesiv cu urme de rupturi, spărturi, cu aşchii, existenţa unor echipamente de fitness cu urme de uzură excesivă, decolorări şi exfolieri ale vopselii, cu capace de protecţie sparte şi zone ruginite, închirierea unor biciclete cu faruri lipsă sau desfăcute, cu vopsea exfoliată, lipsa verificării conformităţii bicicletelor oferite spre închiriere astfel încât să reiasă că nu pun în pericol siguranţă consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...