Ministrul Sănătății anunță o investiție de peste 100 mil. euro în extinderea Spitalului Județean din Oradea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat sâmbătă, la Oradea, o finanţare de peste 100 de milioane de euro pentru un nou spital în acest municipiu, urmând să se semneze, săptămâna viitoare, contractul de finanţare pentru noua clădire a Spitalului Judeţean care va găzdui secţii de Boli infecţioase şi Pneumologie.
Ion Dobreanu - Dum, 14 mai 2023, 07:21
Ministrul Sănătății anunță o investiție de peste 100 mil. euro în extinderea Spitalului Județean din Oradea

„Cu toate că administraţia acestui judeţ nu este social-democrată, pe noi, ca social-democraţi, ne interesează accesul la servicii sanitare de foarte bună calitate, pentru toată lumea, pentru că pacienţii nu au culoare politică şi trebuie să beneficieze de ce e mai bun”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

El a vorbit despre contractul de finanţare ce va fi semnat zilele următoare pentru noua clădire care va găzdui Secţiile de Boli Infecţioase (fostul Spital de Boli infecţioase) şi Pneumologie (fostul Spital TBC).

„Este o investiţie care depăşeşte consistent o sută de milioane de euro şi reprezintă o etapă importantă în definirea unei structuri – Spitalul Judeţean din Oradea – ce oferă servicii medicale complexe pacienţilor”, a precizat el.

Referindu-se la serviciile medicale de urgenţă prespitaliceşti, Rafila a arătat că la Salonta va fi reabilitată în totalitate substaţia Ambulanţei, fiind reabilitat şi sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Oradea şi dotat cu un sistem energetic ecologic.

„Ambulanţa beneficiază de întreaga atenţie a Ministerului Sănătăţii, cu toate că coordonarea operativă se află la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Noi încercăm să compensăm lipsurile care s-au acumulat în serviciile de ambulanţă la nivel naţional, mă refer la dotarea cu ambulanţe noi, care este deficitară în acest moment şi o să încercăm să rezolvăm şi această problemă”, a susţinut ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...