Parlamentarii au 2.265 de angajaţi pentru care decontează peste 3 milioane de lei lunar

Cei 586 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat 2.265 de persoane la birourile parlamentare, recordul fiind de 16 angajaţi la un parlamentar, iar suma pe care aleşii o decontează, lunar, de la Cameră şi Senat, pentru remunerarea acestora depăşeşte trei milioane de lei.
Economica.net - vin, 15 nov. 2013, 12:23
Parlamentarii au 2.265 de angajaţi pentru care decontează peste 3 milioane de lei lunar

Astfel, potrivit informaţiilor remise de Camera Deputaţilor, la solicitarea MEDIAFAX, cei 412 deputaţi au decontat, în luna august, cheltuieli de personal pentru 1.554 angajaţi care figurează pe statele de plată aferente lunii august, în cuantum de 2.127.975 de lei.

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor remise de Senat, la solicitarea MEDIAFAX, pe statele de plată aferente lunii septembrie figurau 711 angajaţi, care deservesc birourile parlamentare ale celor 174 de senatori. Cheltuielile de personal decontate de senatori în luna iulie au fost în cuantum de 956.315 lei.

Suma totală, decontată de deputaţi şi senatori, pentru cheltuielile cu personalul angajat la cabinetele parlamentare, pentru luna august (Camera) şi luna iulie (Senatul) este în cuantum de 3.084.290 de lei.

Potrivit Legii 96/2006 republicată privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputatilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărârea birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare, dar nu mai puţin de o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.

Drepturile băneşti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se asigură din suma forfetară pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare alocată deputatului sau senatorului.

Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă sau a unei convenţii civile, ambele pe durată determinată. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă, încadrarea salariaţilor se face la propunerea deputatului sau a senatorului în cauză, iar în cazul convenţiei civile, aceasta se încheie între deputatul sau senatorul în cauză şi persoana fizică.

Cheltuielile cu salariile personalului angajat la birourile parlamentare ce pot fi decontate sunt reprezentate de salariile nete achitate angajaţilor şi colaboratorilor pe bază de stat de plată, pe de o parte, şi, pe de altă parte, de sumele virate aferente bugetelor şi fondurilor centralizate ale statului (impozitul pe salariu, constribuţia individuală de sănătate, contribuţia individuală de asigurări sociale, contribuţia individuală de ajutor de şomaj, contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, contribuţia pentru concedii şi ind. CM datorată de angajator, fondul de sănătate datorat de angajator, fondul de şomaj şi boli profesionale datorat de angajator).

Bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului au fost rectificate pozitiv, de către Guvern, în luna octombrie, banii fiind necesari pentru ca aceste instituţii să poată plăti, până la sfârşitul anului, sumele forfetare ale parlamentarilor şi, implicit, salariile angajaţilor lor.

Deputaţii Aurelian Mihai (independent), Steluţa Cătăniu (PNL) şi Ludovic Orban (PNL) au înregistrat cele mai mari sume decontate în luna august pentru plata personalului angajat la propriile birouri parlamentare, ei solicitând Camerei să achite cheltuieli ce depăşesc, în cazul fiecăruia, 8.500 de lei.

Astfel, deputatul independent Aurelian Mihai, ales pe listele PPDD în colegiul uninominal nr. 1 Diaspora, a decontat în luna august suma de 9.973 lei, pentru cheltuielile de personal, el având 11 angajaţi, dintre care un angajat în baza unui contract individual de muncă şi ceilalţi zece în baza unor convenţii civile.

Deputatul PNL Steluţa Cătăniciu, aleasă în colegiul uninominal nr. 2 Cluj, a decontat în luna august suma de 9.320 lei pentru cheltuielile de personal, ea având 5 angajaţi, dintre care un angajat în baza unui contract individual de muncă şi 4 angajaţi pe convenţii civile.

Cătăniciu este la primul mandat de parlamentar şi este vicepreşedinte la Comisia juridică. Ea a luat cuvântul de 11 ori în plen, în şase şedinţe ale Camerei, din care una este cea în care a depus jurământul.

Deputatul PNL Ludovic Orban, ales în colegiul uninominal nr. 3 Bucureşti, a decontat în luna august suma de 8.612 lei pentru cheltuielile de personal, el având 4 angajaţi cu contract individual de muncă.

Deputatul PSD Lucreţia Roşca, aleasă în colegiul uninominal nr. 7 Galaţi, a decontat în luna august suma de 8.172 lei pentru cheltuielile de personal, ea având 4 angajaţi- unul cu contract individual de muncă şi trei pe convenţii civile.

Lucreţia Roşca este la al doilea mandat consecutiv de deputat. Ea este secretar la Comisia pentru sănătate şi, în actuala legislatură, a luat cuvântul de cinci ori în plen, din care o dată pentru depunerea jurământului, iar de două ori pentru susţinerea unor declaraţii politice.

Deputatul PSD Sorin-Avram Iacoban, ales în colegiul uninominal nr. 10 Iaşi, a decontat în luna august suma de 8.125 lei pentru cheltuielile de personal, el având 5 angajaţi – trei cu contract individual de muncă şi doi pe convenţii civile.

Iacoban este la primul mandat de parlamentar şi este vicepreşedinte la Subcomisia pentru spaţiu.

Deputaţi la primul mandat au nevoie şi de 16 angajaţi

Deputaţii Ninel Peia (PSD), Istvan Bonis (UDMR) şi Aurelian Mihai (independent) se află în toul deputaţilor cu cel mai mare număr de angajaţi pentru care au decontat cheltuieli de personal în luna august, toţi cei trei solicitând Camerei să achite plata pentru cel puţin zece angajaţi, majoritatea colaboratori.

Astfel, deputatul PSD Ninel Peia, ales în colegiul uninominal nr. 2 Ilfov, are 16 angajaţi, dintre care un angajat în baza unui contract individual de muncă şi 15 în baza unor convenţii civile. Peia a decontat în luna august suma de 6.727 lei pentru cei 16 angajaţi ai săi.

Ninel Peia are cel mai mare număr de angajaţi dintre toţi parlamentarii din actuala legislatură.

Peia este la primul mandat de parlamentar. El este secretar la Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. De la preluarea mandatului, Ninel Peia a luat cuvântul de zece ori în plen – o dată la depunerea jurământului, iar de nouă ori a citit declaraţii politice.

Deputatul UDMR Istvan Bonis, ales în colegiul uninominal nr. 1 Maramureş, are 12 angajaţi, toţi având statutul de colaboratori, fiind angajaţi în baza unei convenţii civile.

Istvan Bonis a mai fost deputat şi în legislatura 2004-2008, iar în prezent este membru în Comisia de sănătate a Camerei. De la începutul actualui mandat, Bonis a luat cuvântul de 5 ori în plen, a depus 3 întrebări sau interpelări şi este iniţiator la 11 propuneri legislative.

Deputatul independent Aurelian Mihai, ales pe listele PPDD în colegiul uninominal nr. 1 Diaspora, are 11 angajaţi, dintre care unul în baza unui contract individual de muncă şi 10 pe convenţii civile. Aurelian Mihai a decontat în luna august suma de 9.973 lei pentru cei 11 angajaţi ai săi.

Aurelian Mihai este la primul mandat de parlamentar şi este secretar al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării. Mihai a luat cuvântul de 15 ori în plen, din care prima dată pentru depunerea jurământului, iar 11 au fost declaraţii politice.

Deputatul PNL Theodor-Cătălin Nicolescu, ales în colegiul uninominal nr. 4, Argeş, are 10 angajaţi, dintre care doi cu contract individual de muncă şi 8 cu convenţii civile. Theodor-Cătălin Nicolescu a decontat în luna august suma de 5.574 lei pentru cei 10 angajaţi ai săi.

Nicolescu este şi el la primul mandat de deputat, fiind secretar al Comisiei juridice. El a luat cuvântul de 28 de ori în plen, din care nouă au fost declaraţii politice.

Deputatul PSD Daniel-Ionuţ Bărbulescu, ales în colegiul uninominal nr. 2 Olt, are 9 angajaţi, toţi colaboratori, respectiv angajaţi în baza unei convenţii civile. Daniel Ionuţ Bărbulescu a decontat în luna august suma de 6.878 lei pentru cei 9 angajaţi ai săi.

Bărbulescu este la al doilea mandat consecutiv de deputat, este membru în Comisia juridică şi în Comisia UNESCO. De la începutul actualului mandat, el a luat cuvântul de 13 ori în plen, din care o dată pentru jurământ, iar de 12 ori pentru a citi declaraţii politice.

Ponta, Zgonea şi Dragnea au câte 3 angajaţi la birourile parlamentare

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, au câte 3 angajaţi, suma pe care a decontat-o fiecare de la Cameră pentru a-i plăti fiind de circa 5.000 de lei.

Astfel, premierul Victor Ponta, ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Gorj, are 3 angajaţi, dintre care 2 în baza unui contract individual de muncă şi un colaborator, angajat în baza unei convenţii civile. Ponta a decontat în august suma de 5.717 lei pentru plata celor 3 angajaţi.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ales în colegiul uninominal nr. 9 Dolj, are 3 angajaţi, dintre care unul în baza unui contract individual de muncă şi 2 colaboratori, angajaţi pe convenţii civile. Zgonea a decontat în august suma de 4.471 lei pentru plata angajaţilor săi.

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea, ales deputat în colegiul uninominal nr. 3 Teleorman, are 3 angajaţi, toţi fiind angajaţi în baza unor convenţii civile.

Peste jumătate din deputaţi (237 de deputaţi din 412) au decontat în luna august, fiecare, sume de peste 5.000 de lei pentru cheltuielie personalului angajat la cabinetele parlamentare.

Vâlcov, Mihăilescu şi Blaga, printre senatorii cu cele mai mari sume decontate; 10.038 lei, cea mai mare sumă decontată

Senatorii Darius Vâlcov (PSD), Mihai Neagu (PC) şi fostul senator Antonie Solomon (PPDD), actualmente condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi fals intelectual, se află în topul senatorilor care au decontat cele mai mari sume pentru plata pe luna iulie a angajaţilor de la propriile cabinete parlamentare, fiecare dintre ei solicitând Senatului să deconteze sume de cel puţin 9.500 de lei.

Astfel, senatorul PSD Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei de Administraţie publică, ales în colegiul uninominal nr. 1 Olt, a decontat în luna iulie suma de 10.038 lei pentru cheltuielile de personal. Vâlcov are 6 angajaţi, dintre care 2 angajaţi în baza unui contract individual de muncă şi 4 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Senatorul PC Mihai Neagu, ales în colegiul uninominal nr. 4 Suceava, a decontat în luna iulie suma de 9.600 lei pentru cheltuielile de personal. Neagu are 6 angajaţi, toţi fiind colaboratori pe bază de convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Fostul senator PPDD Antonie Solomon, ales în colegiul uninominal nr. 1 Dolj, a decontat în luna iulie suma de 9.500 lei pentru cheltuielile de personal. Solomon avea 7 angajaţi în baza unui contract individual de muncă, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Senatorul PSD Şerban Mihăilescu, ales în colegiul uninominal nr. 2 Botoşani, a decontat în luna iulie suma de 8.551 lei pentru cheltuielile de personal. Mihăilescu are 9 angajaţi, dintre care 4 angajaţi în baza unui contract individual de muncă şi 5 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, ales senator în colegiul uninominal nr. 3 Timiş, a decontat în luna iulie suma de 8.200 lei pentru cheltuielile de personal. Blaga are 3 angajaţi în baza unui contract individual de muncă, conform statelor de plată aferente lunii septembrie.

La Senat, recordul e de 12 angajaţi pentru un ales

Senatorii Liviu Pop (PSD), Haralambie Vochiţoiu (PPDD) şi Marius Nicoară (PNL) se află în topul senatorilor cu cel mai mare număr de angajaţi, conform statelor de plată aferente lunii septembrie, toţi trei solicitând Senatului să achite plata pentru cel puţin zece angajaţi, marea majoritate colaboratori.

Astfel, senatorul PSD Liviu Pop, ales în colegiul uninominal nr. 3 Maramureş, are 12 angajaţi, dintre care 3 în baza unui contract individual de muncă şi 9 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Liviu Pop a decontat în luna iulie suma de 6.617 lei pentru cheltuieli de personal.

Liviu Pop este preşedintele Comisiei de muncă din Senat.

Senatorul PPDD Haralambie Vochiţoiu, ales în colegiul uninominal nr. 1 Hunedoara, are 11 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Haralambie Vochiţoiu a decontat în luna iulie suma de 4.000 lei pentru cheltuieli de personal.

Vochiţoiu este liderul grupului PPDD din Senat.

Senatorul PNL Marius Nicoară, ales în colegiul uninominal nr. 3 Cluj, are 10 angajaţi, dintre care 4 în baza unui contract individual de muncă şi 6 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Marius Nicoară a decontat în luna iulie suma de 5.305 lei pentru cheltuieli de personal.

Nicoară este chestor al Senatului.

Senatorul PSD Şerban Mihăilescu, ales în colegiul uninominal nr. 2 Botoşani, are 9 angajaţi, dintre care 4 în baza unui contract individual de muncă şi 5 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Şerban Mihăilescu a decontat în luna iulie suma de 8.551 lei pentru cheltuieli de personal.

Senatorul PSD Gabriela Firea, aleasă în colegiul uninominal nr. 1 Ilfov, are 9 angajaţi, dintre care 2 în baza unui contract individual de muncă şi 7 în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Gabriela Firea a decontat în luna iulie suma de 6.171 lei pentru cheltuieli de personal.

La fel ca la Camera Deputaţilor, peste jumătate din senatori (118 senatori din 174) au decontat în luna iulie, fiecare, sume de peste 5.000 de lei pentru cheltuielile personalului angajat la cabinetele parlamentare.

Antonescu, Tăriceanu şi Ungureanu au 3, 4, respectiv 5 angajaţi

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi foştii premieri Călin Popescu-Tăriceanu şi Mihai-Răzvan Ungureanu au 3, 4 şi, respectiv, 5 angajaţi la propriile cabinete parlamentare, pentru care au decontat sume în jur de 6.000 de lei.

Astfel, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, ales în colegiul uninominal nr. 2 Teleorman, are 3 angajaţi, dintre care 2 în baza unui contract individual de muncă şi unul în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Antonescu a decontat în luna iulie 5.674 lei pentru cheltuieli de personal.

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, ales senator în colegiul uninominal nr. 2 Bucureşti, are 4 angajaţi, dintre care 3 în baza unui contract individual de muncă şi unul în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Tăriceanu a decontat în luna iulie 6.910 lei pentru cheltuieli de personal.

Fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, ales senator în colegiul uninominal nr. 1 Arad, are 5 angajaţi în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Ungureanu a decontat în luna iulie 5.900 lei pentru cheltuieli de personal.

Unii parlamentari, ajutaţi la birou doar de un angajat

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, aleasă în colegiul uninominal 10 Bucureşti, are un singur angajat în baza unei convenţii civile, conform statelor de plată aferente lunii septembrie. Andronescu a decontat în luna iulie 2.772 lei pentru cheltuieli de personal.

De asemenea, deputaţii Mircea Grosaru (minorităţi), Claudiu Manda (PSD), Liliana Mincă (PPDD), Alexandru Nazare (PDL), Florin Pâslaru (PSD), Gabriela Podașcă (PSD), Georgian Pop (PSD), Valentin Blănariu (PPDD) şi Ovidiu Dumitru (independent, fost PPDD) au câte un singur angajat la birourile parlamentare.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...