Călin Geambaşu: Mălina a ameninţat de multe ori că îşi va lua viaţa. Acum a făcut-o

Pe cât a fost de îndrăgită pe scenă, pe atât de nefericită a fost în viaţa sentimentală. Mălina Olinescu a avut o căsătorie eşuată. A încercat să-şi refacă viaţa dar a ratat din nou. Prietenii spun că tocmai această ultimă decepţie ar fi fost peste puterile ei.
Economica.net - lun, 12 dec. 2011, 06:35

Unul dintre cei mai buni prieteni ai Mălinei Olinescu, Călin Geambaşu, a declarat că artista s-ar fi sinucis în urma despărţirii de iubitul său

De acum trei – patru ani spunea că o să facă lucrul acestea. Din cauza faptului că era un om minuntat, mult prea sensibil pentru lumea în care trăim şi nu mă refer la mediul social, ci la faptul că era încărcată de prea multă iubire. Putea să iubiească mai mult decât este cazul, era foarte fragilă. Băiatul cu care a avut o relaţie nu are absolut nicio vină. Nu putea să fie la nivelul ei de implicare emoţională. NU este o scuză pentru Mălina, deloc. E clar că s-au despărţim din moment ce Mălina a făcut gestul acesta. S-au despărţit definitiv”, a declarat Călin Geambaşu, un prieten apropiat al Mălinei, imediat după moartea acesteia.

Geambaşu a venit la locul sinuciderii împreună cu mai mulţi prieteni ai Mălinei.

Mălina Olinescu a avut probleme în dragoste şi în trecut. Artista s-a căsătorit în 2000 cu Dan Stesco, clăparul trupei „Compact”.

Mi-am dorit să mă căsătoresc cu un om deosebit şi l-am găsit! Dan este extrem de romantic, îmi oferă flori, petrecem mult timp împreună. Suntem o familie fericită!“, spunea Mălina în 2000.

Cei doi s-au despărţit însă după şapte ani, iar fostul ei soţ a scris în acţiunea de divort că a părăsit domiciliul conjugal pentru că nu a mai suportat „crizele de personalitate” ale artistei. Soţia mea doreşte să ia singură toate deciziile importante şi are o atitudine intolerantă“, a declarat Stesco în anul divorţului.

Te-ar mai putea interesa și
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Azi, Stephane Sejourne, vicepreședinte al CE, se va întâlni cu Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan
Stéphane Séjourné, vicepreședinte executiv al CE, responsabil de strategia industrială, se va întâlni azi la București cu premierul Marcel Ciolacu și cu președintele Senatului, Ilie......
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei
Românii vor putea merge în SUA în scop turistic sau de afaceri fără a mai fi necesară obținerea vizei. Intrarea României ...
Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină un număr “nelimitat” de clienți. Când ar putea apărea ofertele
Romgaz face pasul decisiv pentru furnizarea de gaze către populație: a comandat platformă informatică care să susțină ...
Romgaz, producătorul național de gaze, a lansat licitația pentru platforma informatică necesară contractării și facturării ...
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Panama îşi apără dreptul asupra canalului după un nou atac din partea lui Trump
Canalul Panama "face parte din lupta Panama" pentru suveranitatea sa deplină şi este "o cucerire ireversibilă", a declarat ...