Rezervele valutare ale Băncii Turciei au scăzut cu 9,5 miliarde de dolari în perioada dintre sfârşitul lunii martie şi 12 mai în timp ce rezervele de aur au scăzut cu 7,9 miliarde de dolari, potrivit calculelor efectuate de Financial Times pe baza datelor oficiale. În ambele cazuri este vorba de o scădere de 15%, scrie Agerpres.
Aceste scăderi vin într-un moment în care investitorii şi analiştii sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de programele economice neconvenţionale utilizate de guvernul de la Ankara pentru a stabiliza economia. Aceste temeri s-au înmulţit după ce rezultatele solide obţinute de Erdogan la primul tur al alegerilor prezidenţiale îi cresc şansele pentru un nou mandat de cinci ani. În paralel, există o cerere mare de aur, creată de dorinţa cumpărătorilor locali de active sigure pentru a-şi proteja economiile de inflaţia ridicată şi o liră care se tranzacţionează la minime istorice.
„Există o cerere crescută de dolari şi aur pe piaţă. Banca Centrală face tot ce poate dar asta nu este o abordare sustenabilă pentru că, în termeni de rezerve, nu a mai rămas mare lucru în rezervor”, spune Enver Erkan, economist şef la firma de brokeraj Dinamik Yatirim Menkul Degerler.
La data de 12 mai, rezervele valutare ale Băncii Turciei se cifrau la 53,2 miliarde de dolari, însă aceste cifre includ zeci de miliarde de dolari împrumutate de la băncile comerciale prin acorduri pe termen scurt cunoscute sub denumirea de „swaps”. La finele lui 2022 rezervele valutare ale Băncii Turciei se situau la 75 de miliarde de dolari. Tim Ash, analist la BlueBay Asset Management, a catalogat această scădere a rezervelor drept „uriaşă”.
Analiştii de la Fitch Ratings au declarat recent că presiunile asupra rezervelor valutare au crescut pe măsură ce Guvernul de la Ankara a adoptat o poziţie de stimulare puternică a creşterii economice înaintea alegerilor precum şi pentru că aceste active ajută la finanţarea deficitului de cont curent record al Turciei. De asemenea, economişti susţin că de mai mulţi ani Banca Centrală a Turciei îşi foloseşte rezervele pentru a opri deprecierea monedei naţionale.
Autorităţile turce au făcut mai dificil pentru consumatorii şi firmele locale să cumpere valută, în cadrul încercărilor lui Erdogan de a susţine lire şi a reduce utilizarea dolarului şi monedei euro într-o economie evaluată la 900 miliarde de dolari. Mulţi turci au decis să se îndrepte spre aur pentru a-şi proteja economiile, în contextul în care lira s-a depreciat cu 60% în raport cu dolarul pe parcursul ultimilor doi ani şi inflaţia ridicată persistentă a redus puterea de cumpărare a monedei turceşti. După cutremurele devastatoare din luna februarie, Turcia a suspendat importurile de aur pentru că aceste importuri majorau deficitul de cont curent. Banca Centrală a Turciei şi-a folosit propriile sale rezerve de aur pentru a aproviziona piaţa internă.
Potrivit Consiliului Mondial al Aurului, anul trecut Banca Centrală a Turciei a fost cel mai mare cumpărător de aur din sectorul oficial, rezervele sale crescând cu 148 de tone. În schimb, în luna martie a acestui an Banca Centrală a Turciei a devenit brusc vânzător de aur, cu vânzări de 15 tone de aur, urmate de alte 81 de tone în luna aprilie, susţine Consiliului Mondial al Aurului. La data de 12 mai anul curent valoarea rezervelor de aur ale Turciei era de 44,3 miliarde de dolari, arată datele oficiale.