Clasamentul european, după 1 ianuarie. România va avea printre cele mai mari preţuri la motorină din UE

După aplicarea noului regim fiscal asupra carburanţilor, la 1 ianuarie, clasamentul european al preţurilor la carburanţi nu va mai arăta la fel de bine, în ceea ce-i priveşte pe consumatorii români.
Economica.net - lun, 18 nov. 2013, 22:02
Clasamentul european, după 1 ianuarie. România va avea printre cele mai mari preţuri la motorină din UE

Preţul mediu al carburanţilor vânduţi pe piaţa românească, este, în acest moment, de 1,20 euro pentru un litru de benzină de 95 şi 1,28 euro pentru un litru de motorină. La actualele niveluri, România are cel mai mic preţ la benzină din toate statele membre ale Comisiei Europene şi al treilea cel mai mic preţ la motorină, după Letonia şi Luxemburg, potrivit ultimelor date ale Oil Bulletin, serviciul de statistică al Comisiei Europene.

Accizele la carburanţi vor creşte, de la 1 ianuarie 2014, din două cauze. Prima: Guvernul a decis suplimentarea accizei cu 7 eurocenţi pe litru de benzină sau motorină urmând ca din aceşti bani să fie finanţate proiectele de construcţie de autostrăzi. A doua: Pus în faţa unui curs valutar mai prietenos pentru contribuabili, dar mai dezavantajos pentru buget, Executivul a decis schimbarea modului de calcul al accizelor: la 1 ianuarie, acestea vor creşte şi cu valoarea medie anuală a inflaţiei din septembrie 2013.

Dacă luăm în calcul şi efectul aplicării TVA la noile accize, vom avea o creştere a preţurilor la benzină şi motorină de circa 9 cenţi pe litru. Care va fi efectul în clasamentul european, dacă se iau în calcul actualele preţuri şi niveluri de taxare?
Benzina de 95 va costa 1,29 euro pe litru, nivel la care nu va mai fi cea mai ieftină din Europa. Cele mai mici preţuri vor fi cele din Polonia, Luxemburg şi Estonia.
Când vine vorba despre motorină, situaţia va fi şi mai rea. Preţul mediu va fi de aproximativ 1,37 euro pe litru. Va fi mai ieftin în Spania, Slovenia, Slovacia, Portugalia, Polonia, Malta, Luxemburg, Lituania, Letonia, Italia, Irlanda, Franţa, Estonia, Cehia, Croaţia, Bulgaria şi Austria. Cu alte cuvinte, motorina vândută în România va fi mai scumpă decât în majoritatea statelor europene.

Iată cum va arăta tabelul preţurilor, după 1 ianuarie 2014, cu datele valabile acum:

 Ţara                   Euro-super 95                            Diesel
                         euro 1000L                    euro 1000L
Austria 1.329,00 1.326,00
Belgium 1.504,33 1.369,68
Bulgaria 1.311,85 1.311,85
Croatia 1.345,09 1.291,43
Cyprus 1.321,46 1.389,94
Czech Republic 1.315,31 1.328,79
Denmark 1.616,93 1.478,83
Estonia 1.254,00 1.314,00
Finland 1.603,00 1.513,00
France 1.467,10 1.313,30
Germany 1.536,00 1.397,00
Greece 1.632,00 1.367,00
Hungary 1.326,56 1.397,73
Ireland 1.592,29 1.510,86
Italy 1.700,40 1.633,38
Latvia 1.292,33 1.255,69
Lithuania 1.350,41 1.321,86
Luxembourg 1.274,82 1.187,56
Malta 1.430,00 1.360,00
Netherlands 1.668,00 1.379,00
Poland 1.270,31 1.286,17
Portugal 1.513,00 1.361,00
Romania 1.290,85 1.369,05
Slovakia 1.439,00 1.363,00
Slovenia 1.439,00 1.365,00
Spain 1.378,57 1.335,92
Sweden 1.596,62 1.606,40
United Kingdom 1.547,61 1.638,52

Nu trebuie uitat că şi românii consemnează cam acelaşi trend ca şi Europa în ceea ce priveşte consumul de carburanţi: preferă motorina. Anul trecut, trei sferturi din tot consumul de carburanţi a fost motorină.

Întrebarea care se pune este dacă şi în ce măsură companiile petroliere, deja supuse şi altor noi taxe, vor înghiţi o parte din creşterea de accize sau o vor transfera integral în preţul de la pompă. Recent, guvernatorul BNR spune că impactul creşterii taxelor nu va fi devastator în ceea ce priveşte inflaţia anuală, pe care o va influenţa cu 0,2-0,6%. Întrebat cine o să înghită, totuşi aceste majorări, Isărescu a răspuns că „o să înghită producătorul”, deşi este neplăcut, prin scăderea profiturilor şi eficientizare internă”.

Potrivit unei cercetări de piaţă făcută pentru una dintre companiile petroliere din ţară, mai mult de jumătate dintre şoferii care merg să alimenteze cu carburant lasă mai puţin de 50 de lei la un drum până la benzinărie, în medie. Adică, la preţurile actuale, alimentează cu mai puţin de 10 litri de carburant. Mai mult, un şofer din trei lasă la benzinărie mai puţin de 20 de lei, adică alimentează cu mai puţin de patru litri.

Consumul, în picaj

Potrivit unui raport al Petrom, cel mai mare vânzător de carburanţi din România, volumul vânzărilor a scăzut cu 5%, în cel de-al doilea trimestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar anul trecut, „volumul vânzărilor de marketing a scăzut cu 6% faţă de 2011, în linii mari în concordanţă cu cererea pieţei din regiunea în care operăm” se arată în raportul anual al Petrom.
Tendinţa este valabilă şi în cazul Rompetrol, cea de-a doua companie de pe piaţă. În al doilea trimestru al acestui an, vânzările retail au scăzut cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dacă luăm în calcul primele şase luni, scăderea din 2013 este de 4%, comparativ cu primele şase luni din 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...