Sindicatele din Educaţie susțin că au făcut tot posibilul ca să nu se ajungă la greva generală și că sunt dispuse să poarte în continuare negocieri

Sindicatele din Educaţie anunţă că vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României, care este singurul ce poate detensiona situaţia din învăţământ, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 19 mai 2023, 20:40
Sindicatele din Educaţie susțin că au făcut tot posibilul ca să nu se ajungă la greva generală și că sunt dispuse să poarte în continuare negocieri

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele salariaţilor din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României. Din anul 2021, am tras foarte multe semnale de alarmă, am trimis zeci de scrisori şi comunicate, am organizat mai multe acţiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuţiile nu au avut rezultatul aşteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate”, se menţionează într-un comunicat al celor trei organizaţii sindicale.

Potrivit sursei citate, din anul 2021 şi până în prezent, când s-a luat decizia declanşării grevei generale, au avut loc o serie de acţiuni de protest.

Astfel, pe 6 decembrie 2021, sindicatele au depus la Registratura Guvernului 163.000 de petiţii ale angajaţilor din învăţământ prin care aceştia au solicitat majorarea în regim de urgenţă a salariilor, în zilele de 20 – 22 decembrie 2021 au pichetat sediul Guvernului României, pe 13 ianuarie 2022 au pichetat sediul Guvernului României, pe 19 ianuarie 2022 au organizat o grevă de avertisment de două ore, pe 25 mai 2022 un miting de protest în Piaţa Victoriei, pe 1 februarie 2023 au pichetat sediul Guvernului României, pe 29 martie şi 25-26 aprilie 2023 au pichetat sediul Guvernului României, pe 10 mai 2023 au organizat un marş de protest la care au participat peste 15.000 de angajaţi din învăţământ şi pe 17 mai 2023 – au organizat o grevă de avertisment de două ore.

„După cum se poate observa, am făcut tot posibilul ca să nu ajungem la acest protest extrem. În continuare suntem deschişi la negocieri, indiferent de ziua şi ora la care suntem invitaţi”, precizează reprezentanţii sindicatelor.

Revendicările sindicaliştilor din Educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...