Iniţiativa privind indexarea alocaţiei pentru copii nu a obţinut voturile pentru adoptare în Senat

Plenul Senatului a respins, luni, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, care viza indexarea, începând cu 2014, a cuantumului acestei alocaţii.
Economica.net - lun, 18 nov. 2013, 17:56
Iniţiativa privind indexarea alocaţiei pentru copii nu a obţinut voturile pentru adoptare în Senat

Propunerea legislativă a primit 79 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” şi 17 abţineri, pentru adoptare fiind necesare minim 89 de voturi, fiind vorba despre o lege organică.

Raportul Comisiei de muncă din Senat a fost de admitere, cu amendamente şi prevedea indexarea, începând cu 2014, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii.

De asemenea, senatorii din Comisia de muncă adoptaseră un amendament potrivit căruia coeficienţii aplicaţi la indicele social de referinţă folosiţi pentru stabilirea cuantumului alocaţiilor vor fi în continuare indexaţi, începând cu 1 ianuarie 2015, în funcţie de rata inflaţiei.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii a fost iniţiată de un grup numeros de senatori şi deputaţi de la toate grupurile politice, între care Viorel Arcaş, Ovidiu Bota, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoş, Alexandru Mazăre, Doina Federovici, Puiu Haşotti, Cristian Dumitrescu, Ilie Sârbu şi Eugen Tomac.

Legea are caracter organic şi va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

În 12 noiembrie, când senatorii din Comisia de muncă au discutat propunerea legislativă, preşedintele Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială, Liviu Pop (PSD), estima că, în cazul adoptării acestei iniţiative, indexarea ar fi de 1,8-1,9 lei pentru copiii între 2 şi 18 ani şi 7-8 lei pentru copiii între 0 şi 2 ani.

Te-ar mai putea interesa și
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală de raportare ESG și strategie de sustenabilitate
Natalia Ciobanu, specialist cu 18 ani de experiență în sustenabilitate, se alătură Indicathor ESG, soluție digitală ...
Indicathor ESG, prima platformă din România și printre puținele din Europa de Est certificată oficial de Global Reporting Initiative (GRI), își extinde capabilitățile după cooptarea în......
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la banca germană
UniCredit continuă ofensiva pentru preluarea Commerzbank AG. Italienii şi-au majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută ...
UniCredit a anunţat miercuri că şi-a majorat la aproximativ 28% participaţia deţinută la Commerzbank AG, prin semnarea ...
Bursa este pe roșu, în contextul scăderii perspectivei ratingului. Scăderi accentuate la unele titluri
Bursa este pe roșu, în contextul scăderii perspectivei ratingului. Scăderi accentuate la unele titluri
Indicele BET al Bursei de Valori București este în scădere și, la această oră, 19 dintre cele 20 de acțiuni care-l ...
Drumul Taberei, cel mai căutat cartier din România în 2024
Drumul Taberei, cel mai căutat cartier din România în 2024
2024 a fost unul bun pentru piața rezidențială, susținută inclusiv de condițiile mai atractive de accesare a creditelor ...