Greva generală din învățământ continuă. E posibil ca sindicatele să organizeze un miting de protest joi – Hăncescu (FSLI)

Greva generală din învăţământ continuă, a anunţat marţi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Palatul Victoria, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 mai 2023, 19:27
Greva generală din învățământ continuă. E posibil ca sindicatele să organizeze un miting de protest joi - Hăncescu (FSLI)

Acesta a precizat că este posibilă organizarea unui miting de protest, joi, 25 mai.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat Hăncescu.

Acesta a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale.

„Mâine va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare. Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a precizat Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsura să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”.

„Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor.

Întrebat dacă sindicaliştii vor accepta o ofertă de compromis în privinţa majorării salariilor, liderul Spiru Haret a răspuns: „În acest moment nu putem face compromisuri ţinând cont de aşteptările colegilor noştri”.”Repet, colegii noştri sunt cei în măsură să decidă care este cea mai acceptabilă variantă sau ofertă din partea Guvernului”, a punctat el.

În ceea ce priveşte închiderea mediilor elevilor, Nistor a subliniat că sindicaliştii îşi doresc să încheie cât mai repede acest protest. „Eu nu m-aş gândi atât de departe. În momentul de faţă este o acţiune de protest. Ne dorim să se încheie cât mai repede cu putinţă şi aşteptăm cu nerăbdare ca Executivul să vină clar cu soluţiile necesare pentru stoparea conflictului”, a transmis preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor.

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...