Iohannis: S-au găsit soluţii pentru o serie de revendicări ale sindicatelor din Educaţie

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru mai multe revendicări ale sindicatelor din Educaţie.
AGERPRES - mie, 24 mai 2023, 15:09
Iohannis: S-au găsit soluţii pentru o serie de revendicări ale sindicatelor din Educaţie

„S-au găsit soluţii pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Aceste promisiuni vor fi onorate”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier.

Potrivit preşedintelui, „legea salarizării unice va veni cu soluţii şi pentru angajaţii din Educaţie”.

El a apreciat că greva din învăţământ „este o temă foarte serioasă”, iar solicitările profesorilor „sunt în bună parte legitime, uşor de înţeles”.

Potrivit lui Iohannis, negocierile cu sindicatele „se poartă real în format de coaliţie”. „Speranţa mea este să se termine amiabil. Cred că toată lumea a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrului Educaţiei, doamna Deca, de a sprijini aceste solicitări”, a arătat Iohannis.

El a susţinut că, „indiferent cum se duc negocierile, ce a promis Guvernul că va fi posibil, va face”.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...