Ponta: Doar cetățenii UE au dreptul să cumpere terenuri de la 1 ianuarie 2014

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că, potrivit proiectului de lege privind vânzarea terenurilor, doar cetățenii Uniunii Europene vor avea dreptul să cumpere terenuri în România de la 1 ianuarie 2014.
Economica.net - mie, 20 nov. 2013, 11:58
Ponta: Doar cetățenii UE au dreptul să cumpere terenuri de la 1 ianuarie 2014

În acest context, premierul i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să le clarifice acest aspect și adversarilor politici.

„Comunicați adversarilor politici că cetățenii arabi și cetățenii chinezi nu sunt membri ai Uniunii Europene. Am văzut că vor să apere terenul României de chinezi și arabi, nu sunt cetățeni ai Europei. (…) De la 1 ianuarie, cei care au dreptul conform acordului semnat de România să cumpere terenuri sunt cetățenii Uniunii Europene”, a precizat Victor Ponta.

Într-o postare pe un site de socializare, deputatul PDL Elena Udrea și-a exprimat, în urmă cu câteva zile, temerea că, în 2014, străinii vor cumpăra „tot terenul agricol al României, mai ales chinezii.”

La rândul său, ministrul Agriculturii a precizat că actul normativ prin care se vor reglementa tranzacțiile cu terenuri va fi un proiect de lege care se va transmite Parlamentului spre aprobare. Daniel Constantin i-a calificat drept „ușor confuzi” pe reprezentanții opoziției care, în opinia sa, „trebuiau să facă ceva până în acest moment”. Constantin a adăugat că, prin această lege, se dă „o șansă comunităților locale să aibă acces la terenurile agricole”.

Guvernul discută în ședința de miercuri proiectul de lege privind măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice și de înființare a Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare.

Potrivit proiectului, străinii care vor să achiziționeze terenuri agricole în România, după 1 ianuarie 2014, nu vor mai fi nevoiți să se limiteze la doar 100 de hectare și nici să aibă cunoștințe în domeniul agricol sau o perioadă minimă de activitate în acest sector.

Noul proiect vizează și înființarea Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare, prin reorganizarea Agenției Domeniilor Statului.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele nouă luni ale anului, o cantitate de 960.594 tone de lapte de vacă, în creştere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului......
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, are o cifră de afaceri consolidată pro-forma de ...
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motors l-a desemnat vineri pe Jose Munoz, responsabil pentru operaţiunile sale din ...
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
Uniunea Europeană trebuie să îşi regândească sancţiunile impuse Rusiei, pentru că aceste sancţiuni menţin preţurile ...